O persoană a fost ucisă, iar alte 20 au fost rănite la Hilla, capitala provinciei Babilon, la sud de Bagdad, într-un atac al armatei americane vizând o instalaţie aparţinând Hashd al-Shaabi, anunţă un oficial de la Ministerul irakian de Interne, iar alte patru persoane au fost rănite la Wassit (sud), în al doilea dintre cele trei atacuri anunţate de către Statele Unite marţi împotriva unor instalaţii aparţinând mişcării Brigăzile Hezbollah în Irak, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cele trei instalaţii aparţinând Brigăzilor Hezbollah şi altor forţe susţinute de Iran în Irak au fost atacate ca represalii faţă de un atac care a ţintit personal american la Erbil, în nordul Irakului, din ordinul preşedintelui american Joe Biden, scrie The Associated Press.

”Armata americană a procedat la atacuri necesare şi proporţionate vizând trei instalaţii folosite de către Kataib Hezbollah şi grupări afiliate în Irak”, a anunţat într-un comunicat secretarul american al Apărării Lloyd Austin.

Bagdadul a denunţat un ”act ostil” al americanilor.

Aceste atacuri sunt ”un răspuns la o serie de atacuri împotriva personalului american din Irak şi Siria, comise de miliţii susţinute de Iran, inclusiv Kataib Hezbollah, afiliat Iranului, şi grupări afiliate, împotriva bazei aeriene de la Erbil, mai devreme, azi (marţi)”, precizează secretarul american.

Brigăzile Hezbollah - sau Kataib Hezbollah - sunt considerate o ”organizaţie teroristă” de către Departamentul de Stat american din 2009.

TREI RĂNIŢI ÎNTR-UN ATAC CU DRONĂ LA ERBIL, REVENDICAT DE REZISTENŢA ISLAMICĂ DIN IRAK

În atacul de la Erbil au fost rănite trei persoane - una grav -, a anunţat o purtătoare de cuvânt a Consiliului Securităţii Naţionale (NSC) de la Casa Albă, Adrienne Watson.

Acest atac a fost comis cu o dronă explozivă şi a fost revendicat de către gruparea Rezistenţa Islamică dIn Irak - o nebuloasă de combatanţi provenind din mai multe grupări armate proiraniene care sunt, de asemenea, afiliate Hashd al-Shaabi, foşti paramilitari integraţi în armata regulată irakiană.

Atacul a vizat luni o bază a forţelor americane din coaliţia internaţională antijihadistă în nordul Irakului, a anunţat anterior un ofivcial american şi Guvernului irakian, care a evocat ”răniţi”.

Atacul a fost lansat cu o ”dronă” împotriva unei baze situate în apropiere de Erbil, în Kurdistanul irakian, a anunţat într-un comunicat un purtător de cuvânt însărcinat cu Afaceri Militare al premierul irakian, Yahya Rassoul.

Atacul s-a soldat cu ”răniţi” a anunţat Yahya Rassoul, fără să precizeze numărul sau starea acestora.

Un oficial american a confirmat AFP că drona a vizat ”trupe americane şi ale coaliţiei”. ”Suntem în curs să evaluăm dacă (acest atac) s-a soldat cu răniţi sau pagube materiale”,  declara el sub protecţia anonimatului.

2.500 DE MILITARI AMERICANI STAŢIONAŢI ÎN IRAK

Atacuri imputate grupărilor proiraniene vizând trupe americane s-au multiplicat în Irak şi Siria de la începutul Războiului din Fâşia Gaza între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, la 7 octombrie.

În total 103 de atacuri au fost înregistrate de Washington - începând de la 17 octombrie -, majoritatea revendicate de către gruparea Rezistenţa Islamică din Irak, care denunţă susţinerea Israelului de către Statele Unite.

”Statele Unite vor acţiona la un moment şi într-un fel pe care le va alege, dacă aceste atacuri continuă”, ameninţă într-un comunicat Watson.

Washingtonul dispune de aproximativ 2.500 de militari în Irak şi 800 în Siria, în cadrul unui dispozitiv menit să lupte împotriva unei eventuale resurgenţe a grupării Statul Islamic (SI).

Războiul din Fâşia Gaza a fost declanşat de un atac fără precedent al Hamas, susţinut de Iran, în Israel, la 7 octombrie.

La începutul lui decembrie, Ambasada Statelor Unite la Bagdad a fost ţinta unor tiruri de rachetă. Acest atac, primul de acest tip de la începutul Războiului din Fâşia Gaza, nu a fost revendicat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.