Un atacator a deschis focul marţi într-un centru administrativ, la Moscova, a ucis cel puţin două persoane şi a rănit alte patru, a anunţat primarul capitalei ruse Serghei Sobianin, care dă asigurări că bărbatul a fost arestat, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”O tragedie a avut loc. După un atac armat lansat de către o persoană neidentificată, două persoane au murit, iar alte trei au fost rănite. Atacatorul a fost arestat”, a anunţat într-o postare pe Twitter Sereghei Sobianian.

”Medicii fac tot ceea ce pot să ajute răniţii”, a adăugat el.

Locul atacului - un centru în care publicul este primit în vederea uno demersuri administrative - se află în sud-estul Moscovei, în cartierul Riazanski.

O anchetă a fost deschisă cu prvire la crimă, au anunţat autorităţile.

Atacatorul este ”un moscovit în vârstă de 45 de ani”, care a fost prins şi ”adus în stare să nu mai dăuneze” de către un agent, la faţa locului, a anunat o purtătoare de cuvânt a Ministerului rus de Interne, Irina Volk.

Unul dintre răniţi este o fată în vârstă de zece ani, potrivit purtătoarei de cuvânt.

Autorităţile nu fac nicio precizare cu privire la motivaţiile atacatorului.

Potrivit viceprimarului Moscovei Anastasia Rakova, atacatorul a pătruns în centru la ora locală 15.00 (14.00, ora României) şi a deschis focul la recepţie - omorând un agent de pază şi un angajat.

Un bilanţ anterior anunţa trei răniţi, însă Anastasia Rakova a anunţat că este vorba despre patru răniţi - două femei, un bărbat şi o fată în vârstă de zece ani.

”Ei sunt toţi patru pe cale să fie operaţi”, a anunţat ea, precizând că se află în ”strare gravă”, potrivit unui comunicat postat pe mesageria Telegram.

Cinci ambulanţe au fost trimise la faţa locului, se arată în comunicat.

Atacuri armate sângeroase, mai ales în şcoli, au tendinţa să se multiplice în ultimii ani în Rusia.

Preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat un fenomen ”importat” din Statele Unite, un efect pervers la globalizării.

Şcolile au plătit un tribut greu anul acesta, ceea ce a determinat Rusia să-şi înăsprească legislaţia privind portul de armă.

Ultima dramă de acest fel a avut loc la 20 septembrie, când un student în vârstă de 18 ani a deschis focul cu o puşcă de vânătoare, în Universitatea din Perm, în Ural, omorând şase persoane şi rănind alte 30.

Atacatorul a fost rănit şi arestat. Singura sa motivaţie, scrie el, era să ucidă. El avea permis de purtare a armei.

În mai 2021, un adolescent în vârstă de 19 ani a deschis focul în fosta sa şcoală, la Kazan, în Republica rusă Tatarstan, în centrul Rusei, şi o omorât nouă persoane.

Şi autorul acestui atac a fost arestat. El deţinea un permis de de purtare a unei arme semiautomate. Potrivit anchetatorilor, atacatorul era un dezechilibrat care proclama că este Dumnezeu.

În aceeaşi zi, Vladimir Putin a ordonat o revizuire a reglemenătrilor cu privire la portul armelor, care a condus la o înăsprire.

Prin aceste reforme, vârsta la care se poate obţine permis pentru o armă de vânătoare a fost crescută de la 18 la 21 de ani, la fel ca în cazul armelor clasice, şi s-a introdus o consolidare a examenului medical.

Cel mai sângeros atac armat din istoria recentă a Rusiei a avut loc în octombrie 2018, când un licean a ucis 19 persoane şi apoi s-a sinucis într-un liceu din Kerci, un oraş situat în Peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Rusia în 2014.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.