Brigitte Bardot, alias ”BB”, care a reprezentat în cinematograful francez al anilor 1950-1970 emanciparea feminină şi libertatea sexuală, după care a devenit o pionieră în lupta împotriva maltratării animalelor, a murit duminică, la vârsta de 91 de ani, anunţă într-un comunicat Fundaţia Brigitte Bardot, relatează AFP.
Brigitte Bardot a fost timp de 15 ani cea mai celebră actriţă din lume, urmărită de paparazzi, după care a întors spatele acestei vieţi pentru a multiplica acţiuni caritative şi a-şi păstra legenda, afrişându-şi tot mai mult apropierea de ideile extremei drepte.
Fidelă limbii sale ascuţite, ea declara revistei Vogue despre simbolul care a fost că ”nu-mi pasă de emanciparea femeilor. Nu mă intersează câtuşi de puţin. Cât despre libertatea sexuală, femeile nu m-au auzit pentru a se elibera. Ce neînţelegere! N-am fost niciodată scandaloasă. Am fost cea care am avut chef să fiu”.
Angajată până la sfârşitul vireii sale în lupta împotriva maltratării animalelor, ea a lansat recent un apel împotriva vânătorii cu câîini. În septembrie, a lansat o campanie în favoarea adopţiei şi împotriva abandonării animalelor.
SUCCES MONDIAL
Născută în 1934 şi marcată de o educaţie foarte riguroasă, Brigitte Bardot se dedică într-o primă fază dansului clasic. După ce a pozat pe coperta revistei Elle, este descoperită de regizorul Marc Allégret şi se îndrăgosteşte de asistentul lui, Roger Vadim. Prin intermediul lor, îşi face debutul în cinema încă din 1952, la vârsta de 18 ani.
Brigitte Bardot îşi multiplică apariţiile discrete (”Si Versailles m'était conté…” al lui Sacha Guitry, ”Les Grandes Manœuvres” al lui René Clair) şi joacă în filme peplum în Italia.
Viaţa i se schimbă după ce obţine rolul principal în ”Et Dieu... créa la femme” al lui Roger Vadim, un film care a provocat un scandal monstru în 1956 şi care-i aduce o celebritate bruscă şi mondială.
Înlănţuie succes după succes - ”En cas de malheur”, ”Une Parisienne”, ”Babette s'en va-t-en guerre”. ”La Vérité” al lui Henri-Georges Clouzot atrage şase milioane de spectatori în sălile de cinema.
Bardot avea să considere acest film, turnat în condiţii deosebit de dificile, cel mai bun din cariera sa. ”Clouzot a scos din mine un film extraordinar”, declara ea revistei Vogue.
În pofida succesului, Bardot se pune constant sub semnul întrebării. Ascultând criticii care spuneau că este o actriţă slabă, depune eforturi, începând din anii '60, să accepte cele mai îndrăzneţe propuneri.
FAŢA LUI MARIANNE
Joacă, astfel, în 1962, în filmul ”Vie privée” al lui Louis Malle, inspirat de propria sa viaţă hărţuită de către fotografi. În anul următor, joacă în ”Le Mépris” al lui Jean-Luc Godard. Scena de la început, în care-şi dezgoleşte fesele în faţa lui Michel Piccoli, devine una dintre cele mai celebre din istoria cinematografiei şi-i sporeşte mitul.
Bardot încearcă încă o dată să-şi spargă imaginea în ”Viva Maria!”, un western parodic semnat de Louis Malle, în care joacă cu Jeanne Moreau. Filmul este un succes imens - 3,4 milioane de spectatori - şi un triumf al lui Brigitte Bardot, lăudată de către presă pentru interpretare.
Un adevărat simbol naţional, Bardot îşi împrumută faţa lui Marianne. Ea se lansează apoi într-o carieră de cântăreaţă, cu complicitatea lui Serge Gainsbourg şi semnează hituri atemporale - ”Harley Davidson”, ”Bonnie and Clyde” şi ”La Madrague”, unul dintre cele mai cunoscute cântece ale sale, inspirat de casa sa de la Saint-Tropez.
REFUZUL HOLLYWOODULUI
Odată cu apropierea anilor '70, cariera sa duce o lipsă de direcţie. Apare trecător în ”Histoires extraordinaires” al lui Louis Malle şi ”Masculin féminin” al lui Jean-Luc Godard, în care se mulţumeşte să citească un text. Acceptă, fără să citească scenariul, ”Shalako”, un western de uitat cu Sean Connery.
Hollywoodul o râvneşte, însă Brigitte Bardot refuză toate scenariile pe care le primeşte, inclusiv ”Au service secret de sa Majesté” şi ”L'Affaire Thomas Crown”, scrise special pentru ea. Refuză, de asemenea, ”Les Demoiselles de Rochefort” sau ”L'Etranger” ale lui Luchino Visconti.
”Eu, ştiţi, trebuie să rămân în contextul meu, în obiceiurile mele, înconjurată de oameni, în locuri care-mi sunt familiare”, declara ea Vogue. ”Nu puteam să plec pur şi simplu în Statele Unite. Nici măcar pentru tot aurul din lume. Era imposibil”.
Anii '70 sunt şi mai experimentali, cu apariţii neconvenţionale în ” Les Femmes” al lui de Jean Aurel, un film cu buget mic, turnat în decoruri naturale, şi în ”Don Juan 73” al lui Roger Vadim, a cărui filmare este un calvar pentru ea. Înregistrează eşecuri de box-office, de exemplu cu ”Boulevard du Rhum”, o superproducţie cu Lino Ventura.
”ACEASTĂ CELEBRITATE NU MI SE MAI POTRIVEA”
Doar ”Les Pétroleuses”, în care joacă cu Claudia Cardinale, are succes în această perioadă. Se retrage, apoi, cu comedia ”L'Histoire très bonne et très joyeuse de Colinot trousse-chemise”. Pe platourile de filmare, această meserie i se părea derizorie. În 1975, la doi ani, după retragere, îşi pune definitiv capăt carierei.
”Această celebritate nu mi se mai potrivea”, mărturisea ea în cotidianul Le Moden în 2021. ”Această latură futilă... Eram scoasă ca la circ, nu mai putem mişca, nu mai puteam trăi. Era tot ceea ce detestam”.
”Este cea mai frumoasă decizie din viaţa mea”, declara ea Le Monde în 2018. ”Simpla citire a unui scenariu mă făcea anxioasă, iar în cei 20 de ani în care am înlănţuit filme am avut un nod în stomac şi făceam herpes la începutul fiecărei filmări. Mereu cu aceeaşi senzaţie de gol”.
”Simţeam că nu mai existau poveşti mari, scenarii frumoase, dialoguri bune, nu mai existau regizori. Aşa am luat decizia de a mă opri”, declara ea BFMTV în mai 2025.
În ultima imagine a ultimului său film apare ţinând un porumbel în mână. Un simbol al angajamentului său împotriva maltratării animalelor, o cauză care o pasiona din 1962. Lansează apeluri în favoarea câinilor abandonaţi, denunţă vânătoarea de foci în 1976. Este luată peste picior, dar continuă, iar în 1986 înfiinţează Fundaţia Brigitte-Bardot.
Omniprezentă mediatic, Bardot îşi extinde acţiunile caritative cu ”Noonoah, le petit phoque blanc”, o carte ilustrată pentru copii. Ea povesteşte în ea viaţa unui pui de focă salvat de vânători de către un inuit. Îşi multiplică, de asemenea, intervenţiile vocale împotriva actriţelor care poartă blănuri, de la Catherine Deneuve la Sophia Loren.
RADICALIZARE
Publicarea memoriilor sale, în 1996, este încununată de succes, cu peste un milion de exemlare vândute, însă fostul său soţ Jacques Charrier o dă în judecată pentru ”încălcarea vieţii private”. Unicul său fiu, Nicolas, depune, la rândul său, plângere împotriva mamei sale, pentru ”încălcarea intimităţii intrauterine”. Se ceartă amar din cauza scandalului.
Luările sale de poziţie politică se radicalizează în această perioadă. Cea care nu şi-a ascunos niciodată admiraţia faţă de generalul de Gaulle începe să se orienteze către extrema dreaptă.
În 1993 se mărită cu Bernard d'Ormale, la acea vreme consilier al lui Jean-Marie Le Pen, preşedintele Frontului Naţional (FN).
O susţine, în 1997, pe Catherine Mégret, candidata FN la Primăria Vitrolle, iar apoi pe Marine Le Pen, despre care avea să spună în 2024 că ”ea vrea să salveze Franţa”.
În 1999 îşi exprimă în mod public admiraţia faţă de Vladimir Putin care, dădea ea asigurări, ”a făcut mai mult pentru cauza animalelor decât preşedinţiinoştri succesivi”.
În 2004, este condamnată cu privire la scrisuri rasiste împotriva migranţilor şi musulmanilor, declaraţii pe care le va reitera adesea în presă sau pe reţele de socializare.
În ”Un cri dans le silence”, în 2003, denunţă aprig ”islamizarea Franţei” şi abatajul ritual al oilor la sărbătoarea Eid al-Adha.
În aceeaşi lucrare, îi cataloghează pe homosexuali drept ”laşi de clasă inferioară, travestiţi de tot felul, ciudaţi de la circ, trist stimulaţi în această decadenţă de ridicarea interdicţiilor care îndiguiau debordările extreme”, declaraţii care i-au umbrit treptat contribuţia la cimnematografie şi statutul de simbol.
În 2025, ea a primit BFMTV acasă, la Saint-Tropez, şi a vorbit despre lupta sa în favoarea animalelor. Pretinzând că nu este interesată de vremurile actuale, a vorbit despre moarte şi a dat asigurări că nu se teme de ea. ”Din contră, oh la la! Viaţa actuală face ca moartea să pară ceva extraordinar!”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
