Trei avioane de vânătoare ruseşti au pătruns vineri în spaţiul aerian al Estoniei, o escaladare gravă a tensiunilor la frontiera estică a NATO, au declarat pentru Politico persoane familiarizate cu incursiunea. Incidentul a fost confirmat de Ministerul de Externe al Estoniei, care l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al Rusiei, potrivit CNN. Estonia a declanşat articolul 4 al Tratatului NATO, ceea ce înseamnă că aliaţii sunt chemaţi la consultări, pentru a doua oară într-o săptămână, după ce şi Polonia a făcut-o săptămâna trecută. La câteva ore după incidentul din Estonia, poliţiştii de frontieră polonezi au anunţat că două avioane de vânătoare ruseşti au încălcat zona de securitate a platformei de foraj Petrobaltic din Marea Baltică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Avioane de vânătoare ruseşti au pătruns în zona de securitate a unei platforme de foraj din Marea Baltică
CITEȘTE ȘI Estonia activează articolului 4 din Tratatul NATO în legătură cu incidentul avioanelor de vânătoare ruseşti. The Guardian: Reacţie interesantă din partea ministrului apărării din Lituania
CITEȘTE ȘI Ionuţ Moşteanu: Condamn cu fermitate încălcarea spaţiului aerian estonian de către avioane militare ruseşti / Este încă un act de provocare şi intimidare din partea Federaţiei Ruse
CITEȘTE ȘI Rusia a încălcat spaţiul aerian estonian: Antonio Costa - "Provocare inacceptabilă" / Când vor discuta liderii UE despre un "răspuns colectiv"
CITEȘTE ȘI Von der Leyen îndeamnă liderii europeni să adopte „rapid” sancţiunile împotriva Rusiei după incidentul din Estonia / Kaja Kallas despre incident: O provocare extrem de periculoasă / Reacţia României

Avioanele MiG-31 au pătruns aproximativ cinci mile marine în teritoriul Estoniei şi s-au îndreptat spre capitala Tallinn, potrivit unor persoane informate cu privire la situaţie.

Avioanele au survolat zona timp de aproximativ 12 minute, înainte ca NATO să trimită avioane italiene F-35 pentru a le respinge.

„Rusia a încălcat deja de patru ori spaţiul aerian al Estoniei în acest an, ceea ce este în sine inacceptabil. Dar incursiunea de astăzi, în care trei avioane de vânătoare au intrat în spaţiul nostru aerian, este fără precedent”, a declarat ministrul estonian de Externe, Margus Tsahkna.

„Testarea din ce în ce mai extinsă a limitelor şi agresivitatea crescândă a Rusiei trebuie să fie întâmpinate cu o creştere rapidă a presiunii politice şi economice.”

Incidentul de vineri survine după ce drone ruseşti au încălcat spaţiul aerian al Poloniei şi al României în această lună, determinând aliaţii NATO să se angajeze să întărească apărarea flancului estic al alianţei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.