Un bărbat a împuşcat 14 persoane, omorând-o pe una dintre ele, într-un cartier animat din Toronto, după care a fost ucis într-un schimb de focuri cu poliţia, duminică seara, au anunţat forţele de ordine, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Atacul armat, care a avut loc în cartierul Greektown, nu a fost unul comis la întâmplare, a declarat şeful poliţiei, Mark Saunders, care nu a exclus un atac terorist.

”În afară de atacator a murit o tânără”, a anunţat el. De asemenea, el a precizat că un copil în vârstă de nouă ani se află într-o stare gravă.

Suspectul a tras cu un revolver. Într-o înregistrare video realizată de un martor apare un bărbat care poartă haine şi o pălărie închise la culoare care trage trei focuri de pe un trotuar, într-un magazin sau restaurant.

John Tulloch a declarat că fratele său tocmai coborâse din maşină şi a auzit 20-30 de împuşcături. ”Am fugit. Am văzut oameni fugind, aşa că am fugit şi noi”, a spus el.

O adevărată armată de poliţişti şi paramedici s-au aflat între primii care au intervenit la faţa locului. Locuitori, unii în pijama, au ieşit din locuinţe să vadă ce se întâmplă.

O consilieră municipală din Toronto, Paula Fletcher, a declarat pentru CP24 că a auzit că atacatorul era "tulburat emoţional". ”Nu are legătură cu gangurile. Arată ca cineva tulburat”, a declarat ea.

Consiliera Mary Fragedakis a declarat că şi ea a auzit că atacatorul era tulburat.

Fletcher a apreciat că faptul că atacul a avut loc într-o zonă în care se adună familii la cină este o tragedie.

Atacurile armate în masă sunt rare în cel mai mare oraş din Canada. ”Eram aşa de obişnuiţi să trăim într-un oraş în care nu se întţmplă aceste lucruri”, a declarat primarul John Tory. ”Dar în zilele noastre se întâmplă lucruri şi sunt pur şi simplu de nedescris”.

Poliţia din Toronto a mobilizat weekendul trecut zeci de poliţişti suplimentari, în urma unei intensificări a violenţelor armate în oraş.

Primarul a declarat că oraşul are o problemă cu armele. ”Armele de foc sunt prea uşor accesibile pra multor oameni”, a spus John Tory.

Poliţia a îndemnat populaţia să aducă eventuale înregistrări video şi a făcut un apel către eventuali martori.

Greektown este un cartier animat, cu restaurante şi cafenele greceşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.