Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, afirmă, duminică, la mitingul pro-Uniunea Europeană care are loc la Chişinău, că alăturarea în familia Uniunii Europene este, pentru Republica Moldova, „şansa poporului să trăiască în pace, în linişte şi în belşug”

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
UPDATE - Maia Sandu a vorbit despre sprijinul pe care Republica Moldova trebuie să îl dea Ucrainei, subliniind că, deşi Moldova nu este în măsură să asigure ajutorul pe care alte state îl dau Ucrainei, cetăţenii moldoveni pot fi alături de femeile din Ucraina care au fugit  din calea conflagraţiei.
Preşedinta Moldovei a vorbit şi despre faptul că cetăţenii trebuie să se apare în faţa dezinformării şi a manipulărilor, ea subliniind nevoia ca cetăţenii să aibă încredere în instituţiile statului.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
 
UPDATE -  „Suntem un popor demn, spunem ce vrem şi suntem fermi în deciziile ce ţin de ţara noastră. Acest lucru l-au dorit şi părinţii noştri şi toţi cei care au apărat Moldova prin sacrificii şi cu fruntea sus. (...) Ne-am adunat azi să spunem că dorim cu toţii ca cei care trăiesc pe acest pământ să fie liberi în casa lor azi, îndeplinirea acestei aspiraţii este mai posibil ca niciodată. Avem datoria să muncim pentru ca toţi copiii Moldovei să fie fericiţi, iar cei care se nasc azi să meargă în clasa întâi ca cetăţeni europeni” , a mai afirmat Maia Sandu. 
Aceasta a precizat că vor trebuie clădite instituţii de stat „cu adevărat europene”, care să „servească doar cetăţeanul”, iar angajaţii instituţiilor statului vor deveni funcţionari europeni „respectaţi de cetăţeni şi răsplătiţi pe merit”.
„Ne dorim ca cei care azi sunt în diasporă să poată veni acasă mai des, mult mai des, sau să vină de tot acasă, pentru că acasă va fi Uniunea Europeană. Transformarea Moldovei într-un stat european înseamnă un drum la finalul căruia să fim mândri că am ales bine. Nu este un drum uşor, dar nu pentru că e greu sau uşor l-au ales moldovenii, l-am ales pentru că este unica şansă ca Moldova să se dezvolte, l-am ales pentru ca ţara noastră să nu mai fie la marginea Europei, să nu trăiască în şantajul rusesc”, a mai afirmat preşedintele moldovean în discursul său.
Maia Sandu a mai vorbit despre realizarea potenţialului fiecărui cetăţean,„ fără să fie înjosit, hărţuit”. 
„Aş vrea să schimbăm modul în care vedem Moldova: să ne respectăm, să fim mai buni unii cu alţii. (...) Moldova se ridică! Moldovenii se unesc! Împreună vom ridica o Moldovă europeană cu care să ne mândrim. Dezbinările din trecut trebuie să se sfârşească! ”, le-a mai transmis Maia Sandu celor prezenţi la miting.
„Vom fi respectaţi iar independenţa şi democraţia noastră vor fi protejate. Uniunea Europeană nu pune la îndoială că unicul stăpân în Moldova sunt moldovenii. Uniunea Europeană sprijină dreptul fiecăruia la libera exprimare şi la viaţă, Uniunea European sprijină libertatea poporului de a-şi alege singur soarta. Moldova Europeană înseamnă o Moldovă cu prieteni puternici şi de nădejde, care nu ne vor lăsa singuri în faţa agresorilor ce aduc războaie şi ucid oameni. Putem fi în siguranţă doar împreună cu familia europeană”, a mai spus Sandu.
Ea a făcut referire şi la războiul din Ucraina, spunând că în casele moldovenilor nu este război pentru că ucrainenii luptă eroic. 
„Acest război ne arată limpede că nu mai vrem să fim sub şantajul Kremlinului. Slava Ukraini! Vrem să ţinem ţara şi copiii noştri departe de pericolul războiului. (...) Moldova va adera la Uniunea Europeană şi acest lucru trebuie să se întâmple până în 2030!”, a mai spus liderul Republicii Moldova.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - „Vocea noastră, azi este una comună. Am venit să spunem răspicat, cu încredere şi cu mândrie: moldovenii sunt europeni! Locul Moldovei este în Uniunea Europeană! Proiectul nostru de ţară şi obiectivul nostru este ca Moldova să fie membru cu drepturi depline al familiei europene! Acesta nu este doar angajamentul meu. Avem susţinerea Uniunii Europene în acest drum şi asta o cere poporul Republicii Moldova, a cerut-o de fiecare dată când a ieşit în stradă să-şi apere drepturile, a cerut-o la alegeri, o cere acum când ne-am adunat împreună pentru a decide soarta Moldovei. Europa este mai mult decât o lozincă politică, Europa este un mod de viaţă, un vis care trebuie să devină realitate şi este şansa poporului nostru să trăiască în pace, în linişte şi în belşug. Acest vis depinde de fiecare dintre noi”, a afirmat Maia Sandu. 
Ea spune că drumul european este „unicul drum” care va asigura că viitorul copiilor din Moldova va fi „în pace şi bunăstare”. 
„Noi suntem un popor cu credinţă, harnic şi demn. Acum este momentul! Cum va arăta viitorul copiilor noştri în şapte ani depinde de fiecare dintre noi, depinde de alegerile pe care le facem şi de acţiunile noastre zi de zi. Depinde de instituţiile statului să devină puternice, independente, capabile să apere interesul Moldovei, dar depinde şi de voinţa şi de comportamentul fiecărui cetăţean. Nimeni nu ne poate sta în calea dezvoltării, dacă noi toţi vom merge cu Uniunea Europeană, pentru că stăpân în casa noastră este doar poporul. Moldova trebuie să fie membru al Uniunii Europene! Moldovenii trebuie s fie europeni nu soar în valori, aşa cum suntem astăzi şi ci în acte!”, le-a mai transmis preşedinta Republicii Moldova celor prezenţi la mitingul de la Chişinău. 
 
Maia Sandu şi preşedinta Parlamentului European Roberta Metsola, au fost primite cu ovaţii de către participanţi.
 
Miile de oameni care au mers, duminică, să participe la mitingul de la Chişinău organizat în Piaa Marii Adunări Naţionale, au adus cu ei steaguri ale Uniunii Europene şi au scandat „Europa! Europa”. De la microfon, liderul moldovean a scandat, alături de participanţii la miting, „Europa! Europa!”
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.