Turbulenţele au afectat puternic un zbor Phoenix – Honolulu, duminică, 11 persoane suferind răni grave. Incidentul a fost descris de un oficial Hawaiian Airlines drept unul izolat şi neobişnuit, relatează AP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Jon Snook, oficial al companiei aeriene, a declarat că Hawaiian Airlines nu a mai înregistrat un astfel de incident “în istoria recentă”.

Avionul era plin, astfel că în el se aflau 278 de pasageri şi 10 membri ai echipajului.

Jim Ireland, directorul serviciilor de urgenţă din Honolulu, a declarat că 36 de persoane au primit tratament, printre acestea numărându-se şi cele care au avut greţuri sau răni minore. 20 de oameni au ajuns la spitale. Dintre ei, 11 sunt în stare gravă.

“Simţim că avem noroc că nu a murit nimeni. Suntem încrezători că toţi răniţii se vor face bine”, a afirmat Snook.

Dintre răniţi, trei sunt însoţitori de zbor.

Kaylee Reyes, pasageră în zborul respectiv, a declarat că mama sa tocmai ce se aşezase pe scaun şi nu apucase să îşi pună centura de siguranţă când au început turbulenţele. “A zburat de pe scaun şi s-a lovit de plafon”.

Jon Snook a precizat că avionul a suferit unele pagube în interior şi a menţionat că în momentul incidentului semnalul de punere a centurii era activat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.