Uniunea Europeană a fost solicitată, marţi, să aprobe extragerea a şase doze de vaccin pentru Covid-19 al Pfizer/ BioNTech, în loc de cinci, din fiecare fiolă, o practică permisă în restul lumii, care ar permite ca stocurile actuale să ajungă la mai mulţi oameni, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit experţilor, este posibil să se obţină şase doze din fiecare fiolă, faţă de cinci aprobate de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA).

Premierul ceh Andrej Babis a spus că a ridicat probleca într-o discuşie cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru obţinerea aprobării din partea EMA pentru doza suplimentară, cât mai curând posibil.

BioNTech a anunţat că o fiolă garantează cinci doze, dar că este posibil, cu acul şi seringa potrivită, să fie extrase şase doze.

”Discutăm cu autorităţile de reglementare dacă şi cum ar putea fi pusă la dispoziţie a şasea doză, precum şi acele şi seringile necesare pentru un astfel de sistem cu volum redus,” a spus un purtător de cuvânt al BioNTech.

 Autorităţile de reglementare italiene au aprobat deja extragerea a şase doze, trecând peste recomandările EMA.

Aprobări similare au fost emise de autorităţile de reglementare din Statele Unite, Marea Britanie, Elveţia şi Israel - care toate au început mai devreme campaniile lor de vaccinare.

Soren Brostrom, şeful Autorităţii daneze pentru sănătate, a declarat că este chiar posibil să se extragă o a şaptea doză din unele flacoane Pfizer şi că ar putea fi fezabil să fie vaccinate mai mult decât cele 250.000 de persoane preconizate pentruprimele două luni ale campaniei din Danemarca.

UE a semnat acorduri pentru a cumpăra în total 2 miliarde de doze de vaccin, care vor fi distribuite statelor membre proporţional cu populaţiile lor.

EMA nu a răspuns la o cerere de comentarii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.