Tenis: Rafael Nadal revine pe terenul de zgură, pentru un moment special

Tenis: Rafael Nadal revine pe terenul de zgură, pentru un moment special

Academia Rafael Nadal îşi sărbătoreşte a zecea aniversare anul acesta. Fostul jucător spaniol, care s-a retras în noiembrie 2024, a dorit să celebreze acest deceniu de existenţă organizând Rafa Nadal Academy Slam, o competiţie care va reuni mai mulţi foşti mari jucători.

La 683 de zile de la ultima sa apariţie într-un meci, publicul va putea asista la marea revenire a legendei Rafael Nadal pe terenurile de la Roland-Garros. Un moment preţios, deoarece campionul cu 22 de titluri de Grand Slam în palmares abia mai are timp să practice sportul care l-a făcut rege. Nadal a fost sincer atunci când a fost întrebat care este nivelul lui competitiv în acest moment: „Nu există niciun Rafa Nadal competitiv aici astăzi. Sunt într-o altă fază. M-am apropiat de minge abia în ultimele două săptămâni, pentru câteva antrenamente. Nu am prea jucat de când m-am retras, poate de patru ori, abia o jumătate de oră de fiecare dată. Astăzi, competiţia este ultima mea preocupare; este o petrecere la academie. Nu am ambiţii competitive”, a explicat fostul număr unu mondial.

Demonstraţia, care va fi transmisă de canalul Movistar Plus, urma să se bucure şi de prezenţa lui Roger Federer, dar elveţianul a anunţat că nu poate participa. În absenţa sa, evenimentul va reuni alţi foşti jucători, precum Andy Murray, Richard Gasquet, David Ferrer, Carlos Moya, Marat Safin, Dominic Thiem şi Fabio Fognini.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră