Un veteran din cadrul Marinei americane (US Navy), Michael White, încarcerat în Iran de aproape doi ani a fost eliberat şi a plecat către Statele Unite, într-oprimă etapă la bordul unui avion guvernamental elveţian, au anunţat joi oficiali americani, relatează The Associatd Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Coşmarul s-a terminat”, a declarat mama sa.

Emisarul special american pentru Iran Brian Hook a plecat împreună cu un medic la la Zurich, pentru a se întâlni cu Michael White şi a-l însoţi apoi în Statele Unite, unde urmează să fie adus cu un avion, potrivit oficialilor citaţi.

White a fost eliberat în cadrul unui schimb de deţinuţi, cu un doctor iraniano-american inculpat de Departamentul american al Justiţiei, în baza unui acord negociat discret.

Tensiunile au crescut între Washington şi Teheran după ce preşedintele american Donald Trump a retras Statele Unite din Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian şi a reimpus şi multiplocat sancţiunile vizând Republica islamică, dar şi în urma asasinării generalului iranian Qassem Soleimani în Irak la începutul acestui an.

”Sunt binecuvântată să anunţ că coşmarul s-a terminat, iar fiul meu se află în siguranţă în custoridia americană şi este pe drum înapoi acasă”, a anunţat într-un comunicat mama fostului deţinut, Joanne White.

Ea mulţumeşte Departamentului de Stat american şi fostului ambasador american la ONU Bill Richardson, un fost guvernator al statului New Mexico, pentru soluţionarea cazului fiului său.

White, originar din Imperial Beach, în California, a fost arestat de către autorităţile iraniene în iulie 2018, în timpul unei vizite în care s-a întâlnit cu o femeie pe care a cunoscut-o online şi de care s-a îndrăgostit.

El a fost acuzat de insultarea liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, şi de postarea unor informaţii private online şi a fost condamnat la zece ani de închisoare.

În pofida unor ample speculaţii în acest sens, eliberarea lui White nu are legătură cu expulzarea în Iran a omului de ştiinţă Sirios Asghari, subliniază oficialii citaţi.

White a fost eliberat în baza altui acord cu privire la un schimb de deţinuţi, insistă sursele citate.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.