Un ucrainean de 33 de ani, arestat în Germania cu privire la spionarea unei întreprinderi de armament în Bavaria

Un ucrainean de 33 de ani, arestat în Germania cu privire la spionarea unei întreprinderi de armament în Bavaria

Poliţia germană a arestat un cetăţean ucrainean suspectat de spionarea unei întreprinderi de armament în Bavaria în scopuri de sabotaj în favoarea unui serviciu de informaţii străin, anunţă ea într-un comunicat joi, relatează AFP.

Există suspiciuni puternice potrivit cărora suspectul, în vârstă de 33 de ani, a "luat imagini" la o instalaţie de armament, în iunie, "în scopul pregătirii unor acte de sabotaj", anunţă într-un comunicat comun Parchetul din Munchen şi Poliţia landului Turingia.

Suspectul a fost arestat duminică în acest land.

Bărbatul a transmis aceste imagini, în calitate de agent de nivel inferior (low-level agent), comanditarului său, acţionând astfel în contul serviciilor de informaţii ale unei puteri străine, anunţă autorităţile - fără să precizeze despre ce ţară este vorba.

Suspectul se află în detenţie provizorie, într-o instituţie penitenciară bavareză.

Ancheta este desfăşurată de către un nou Centru naţional însărcinat cu coordonarea apărării împotriva unor "atacuri hibride", inaugurat în iunie.

Germania se află în alertă maximă din cauza unei amplificări a acestor operaţiuni de destabilizare, sabotaj şi spionaj pe teritoriul german, majoritatea imputate Rusiei.

Ministerul german de Interne a tras un semnal de alarmă miercuri împotriva unei "noi dimensiuni a ameninţării".

El a evocat un posibil "scenariu al unui atac hibrid", după descoperirea unei drone explozive pe aeroportul din Leipzig, un hub logistic-cheie al NATO şi în trimiterea de material militar şi civil în Ucraina.

Berlinul susţine în mod activ Kievul de la lansarea invaziei Rusiei a Ucrainei, în februarie 2022.

În septembrie 2025, autorităţile germane au lansat o campanie de informare prin care avertizează împotriva recrutării online de "agenţi de unică folosinţă" de către Rusia.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră