Un prim grup de femei şi copii străini sau cu dublă cetăţenie au sosit miercuri în Egipt, după ce au părăsit Fâşia Gaza, bombardată neîntrerupt de Israel, declară un oficial egiptean sub protecţia anonimatului AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Televiziuni egiptene fifuzeazp imagini cu femei, copii şi bărbaţi bătrâni coborând din autobuze, uniicu cărucioare, de partea egipteană a postului de frontieră de la Rafah, unica deschidere către lume a enclavei palestineien care nu este controlată de către Israel.

Israelul impune un ”asediu complet” celor 2,4 milioane de palestinieni în enclavă, după o blocadă din 2007, când Hamas a ajuns la putere.

AMERICANII URMEAZĂ SĂ ÎNCEAPĂ SĂ IASĂ DIN FÂŞIA GAZA ÎNCEPÂND DE JOI

Americani nu s-ar afla în primele grupuri de străini care părăsesc Fâşia Gaza, declară o sursă occidentală CNN.

Cetăţeni americani ar urma să începă să plece din Fâşia Gaza - începând de joi -, potrivit unei corespondenţe guvernamentale interne, la care CNN scrie că a avut acces.

Numeroşi oameni au început să se adune la punctul de trecerea frontierei de la Rafah, miercuri, în urma veştii unui acord mediat de Qatar în vederea ieşirii străinilor din enclavă.

Aproximativ 400 de cetăţeni americani şi membri ai familiilor lor - în total aproximativ 1.000 de persoane - au fost blocaţi în Fâşia Gaza, a anunţat marţi, într-o audiere în Comisia Creditelor din cadrul Senatului, secretarul de Stat american Antony Blinken.

Departamentul de Stat se ”concenterază intens” asupra acestui subiect, dă el asigurări.

Aproximativ 5.000 de străini vor să plece din Fâşia Gaza, anunţă Blinken.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.