Autorităţile austriece au dejucat un plan de atentate, dintre care unul ar fi urmat să vizeze un târg de Crăciun la Viena, potrivit agenţiei austriece de presă APA, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Trei bărbaţi de origine cecenă, influenţaţi de ideologia grupării Statul Islamic (SI), ar fi implicaţi în acest dosar.

Liderul grupului, reperat în urma unei denunţări anonime, se află la închisoare în urma a două încercări de a se alătura SI în Siria.

Tînărul cecen, în vârstă de 24 de ani, comunica cu presupuşii săi complici cu ajutorul unui telefon mobil, încălcând regulile închisorii.

Presupuşii săi complici, în vârstă de 25 şi 31 de ani, au fost încarceraţi la sfârşitul săptămânii trecute.

Liderul grupului ar fi intenţionat să vizeze târgul de Crăciun din faţa Catedralei Sf. Ştefan, în centrul Vienei, undeva între Crăciun şi Anul Nou.

Alte ţinte posibile sunt evocate de agenţia austriacă de presă la Salzburg, dar şi în oraşe din Germania, Franţa şi Luxemburg.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.