Mai multe vehicule ale forţelor de ordine, inclusiv maşini ale trupelor speciale SWAT, au înconjurat duminică o dubă albă în orăşelul Torrance, din California, în ceea ce şeriful din Los Angeles a descris ca fiind o "situaţie de baricadare a unui suspect", un incident pe seama căruia s-au făcut imediat speculaţii că ar putea avea legătură cu atacul armat din seara precedentă din Monterey Park, când un suspect - aflat încă în libertate - a deschis focul într-o sală de dans şi a ucis 10 persoane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După o confruntare care a durat ore întregi, oamenii legii au intrat în cele din urmă în dubă, iar în vehiculul deschis părea să se afle un cadavru, relatează The Guardian.

În timp ce oficialii au declarat că sunt de părere că furgoneta albă are legătură cu împuşcăturile din Monterey Park, încă nu este clar dacă şoferul furgonetei era, de fapt, suspectul pe care îl căuta poliţia. "Ar putea fi suspectul nostru? Posibil", a declarat şeriful Robert Luna duminică după-amiază. "Analizăm orice posibilitate", a spus el.

Los Angeles Times afirmă citând surse din rândul forţelor de ordine că "şoferul a murit în urma unei răni prin împuşcare, autoprovocate".

Reporterii prezenţi la faţa locului au observat, de asemenea, găuri de glonţ în geamul lateral al şoferului furgonetei înainte ca echipa SWAT să intre în vehicul. Nu este încă clar dacă oamenii legii au tras în şofer sau dacă şoferul a încercat să tragă în ei.

"Cel puţin două găuri de glonţ erau vizibile în geamul din partea şoferului în momentele dinaintea apropierii (echipei SWAT), iar şoferul părea că este prăbuşit peste volan", a relatat Los Angeles Times.

Un alt reporter local aflat în Torrance a declarat că un reprezentant al forţelor de ordine i-a spus că "suspectul din furgoneta albă s-a împuşcat şi s-a sinucis după ce a fost tras pe dreapta pentru un control în trafic".

CITEȘTE ȘI UPDATE: Cel puţin 10 morţi într-un atac armat în apropiere de Los Angeles / Suspectul, care ar fi de origine asiatică, este încă în libertate / Poliţia a făcut publice imagini cu el

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.