Puntea unui pod de pe linia a treia a metroului din Toulouse s-a prăbuşit luni, provocând moartea unei persoane şi rănirea altora, potrivit parchetului din Toulouse, care a deschis o anchetă, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"O persoană a murit" şi "mai multe persoane au primit îngrijri medicale", a declarat pentru AFP Samuel Vuelta-Simon, procurorul general, care se afla în drum spre locul incidentului din Labège, o suburbie din apropiere de Toulouse.

Într-un comunicat de presă, Tisséo, reţeaua de transport public din Toulouse, a anunţat că trei persoane au fost rănite. A fost înfiinţată o unitate de sprijin psihologic, a precizat Tisséo, care a transmis, de asemenea, "sincere condoleanţe familiei" victimei decedate. 

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

"Operaţiunile de căutare sunt în curs de desfăşurare pentru a confirma bilanţul", a adăugat Tisséo.

Potrivit serviciilor de urgenţă, cincizeci de pompieri şi 20 de vehicule au fost trimişi la faţa locului.

Acesta a fost "un accident grav, din cauza amplorii sale", a declarat o sursă din cadrul serviciilor de pompieri, descriind o scenă "impresionantă" în care "aproximativ douăzeci de metri de pod s-au prăbuşit".

Accidentul a avut loc pe şantierul liniei C, într-o zonă închisă publicului, a precizat Tisséo.

Din primele informaţii, accidentul a fost cauzat de "ruperea unui cric între doi piloni de pe şantierul metroului aerian Labege", a declarat procurorul general din Toulouse pentru publicaţia La Dépêche.

Linia C a metroului din Toulouse, ale cărei lucrări au fost lansate la sfârşitul lunii decembrie 2022, ar trebui să intre în funcţiune în 2028.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.