Un medic kosovar scoate un telefon marca Nokia 3310 din stomacul unui deţinut

Un medic kosovar scoate un telefon marca Nokia 3310 din stomacul unui deţinut
Un medic kosovar scoate un telefon marca Nokia 3310 din stomacul unui deţinut (Foto: Twitter)

Un chirurg kosovar a scos cu succes un telefon mobil din stomacul unui deţinut, în urma unei intervenţii la o clinică din Priştina, relatează AFP.

Pacientul anonim, care se plângea de mai multe zile de dureri de stomac, a fost transportat săptămâna trecută la Secţia de Gastroenterologie a Centrului Universitar Clinic din capitala kosovară.

Medicul a constat că acesta avea un telefon marca Nokia în stomac.

”Deţinutul, în vârstă de 33 de ani, a înghiţit un telefon mic, pe care am reuşit să-l scoatem”, a declarat telefonic AFP gastroenterologul, care a condus echipa care a efectuat intervenţia, Skender Telaku.

”Cu mijloace endoscopice, fără să deschidem stomacul, am scos telefonul rupt în trei”, a precizat el.

Pacientul le-a spus medicilor că telefonul se afla în stomacul său de patru zile.

Intervenţia, care a avut loc săptămâna trecută, a durat peste două ore şi s-a desfăşurat ”fără complicaţii”, a preczat dr. Telaku.

Echipa medicală a fost deosebit de atentă ”la bateria telefonului” şi la ”eventuale scurgeri de acid coroziv”.

”Era ca şi cum aimerge pe un câmp minat, dar totul a decurs bine”, a spus el.

Poliţia l-a preluat apoi pe pacient, dar şi telefonul Nokia 3310, un model comercializat iniţial de marca finlandeză în anii 2000, a precizat gastroenterologul.

Nu se ştie exact cum a ajuns obiectul în stomacul deţinutului, însă echipa medicală crede că era destinat unor comunicaţii ilegale din închisoare cu exteriorul.

Poliţia nu a confirmat şi nici comentat incidentul.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor