Un medic britanic care a părăsit Gaza cu familia a fost trimis înapoi în zona de război după ce oficialii egipteni i-au spus că numele lui nu se află pe lista celor care urmează să fie evacuaţi, potrivit unui membru al Parlamentului britanic, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dr. Ahmed Sabra se afla în Gaza când Israelul a declarat război Hamas în urma atacurilor grupului militant din 7 octombrie, a declarat Geraint Davies, deputatul local pentru Swansea West din Ţara Galilor, unde Sabra locuieşte şi lucrează în calitate de consultant al Serviciului Naţional de Sănătate.

Davies a distribuit mesaje video şi vocale pe care Sabra le-a înregistrat în timp ce făcea călătoria periculoasă cu soţia şi copiii săi către punctul de trecere Rafah, unde speraseră să treacă în Egipt şi să găsească siguranţă înainte de a se întoarce acasă.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Dar Davies a spus că, deşi familia lui Sabra a fost lăsată să treacă, el nu se afla pe lista aprobată a cetăţenilor străini.

„Aceasta este o condamnare la moarte”, a spus Sabra într-un videoclip prezentat de Davies CNN.

„Facem apel la guvernul britanic să-şi facă datoria şi să ne evacueze pe mine şi pe alţi cetăţeni britanici în siguranţă, pentru a se întoarce acasă”, a adăugat el.

Davies a declarat pentru CNN că nici el, nici Sabra nu ştiu de ce nu a fost inclus pe listă, iar deputatul a spus că a discutat problema la Ministerul de Externe al Marii Britanii.

„Acum a fost aruncat pe stradă de Regatul Unit fără adăpost, încărcare de 10% [telefon] şi puţine date într-o zonă cu bombe. Nu aş dori asta nimănui”, a spus Davies.

„El are nevoie de ajutorul FCDO [Biroul pentru Străinătate, Commonwealth şi Dezvoltare] pentru a-l duce acasă din zona periculoasă, împreună cu ​​familia lui şi vrea ca Marea Britanie să facă tot ce îi stă în putere pentru a-i asigura securitatea”, a adăugat el.

În mesajele video şi vocale, medicul a spus că el şi alţi trei cetăţeni britanici au aşteptat două zile şi jumătate la graniţă pentru ca ambasada britanică să intervină.

Davies a spus că Sabra a primit mâncare, lichide şi o canapea pe care să doarmă în timp ce aştepta, dar în cele din urmă a fost trimis cu un autobuz înapoi în Gaza.

El a susţinut că Sabra i-a spus că a fost în „contact zilnic” cu Ministerul Britanic de Externe şi cu ambasada Marii Britanii în Egipt înainte de a fi trimis înapoi în Gaza.

Biroul pentru Străinătate, Commonwealth şi Dezvoltare al Marii Britanii a transmis joi pentru CNN: „Lucrăm non-stop pentru a ne asigura că toţi cetăţenii britanici din Gaza care doresc să plece pot să o facă”.

„Acest lucru implică transmiterea tuturor detaliilor cetăţenilor britanici şi ale persoanelor aflate în întreţinere eligibile către autorităţile israeliene şi egiptene. Autorităţile analizează apoi toate cazurile şi acordă permisiunea de a trece”, a explicat instituţia.

Declaraţia spune că biroul este în contact cu cetăţenii britanici din Gaza, iar echipele Marii Britanii sunt trimise la graniţă pentru a primi pe oricine i se permite să plece, însă nu este menţionat cazul lui Sabra.

CNN a contactat şi Ambasada Marii Britanii în Egipt pentru comentarii.

Peste 4.800 de persoane au semnat vineri o petiţie online pentru a cere autorităţilor britanice să accelereze eforturile de evacuare a lui Sabra.

Asociaţia Medicală Islamică din Marea Britanie a cerut joi într-o declaraţie ”evacuarea urgentă a doctorului Sabra şi a altor cetăţeni britanici blocaţi în Gaza”.

Peste 150 de cetăţeni britanici au părăsit Gaza către Egipt prin punctul de trecere a frontierei de la Rafah, potrivit ministrului britanic de externe Andrew Mitchell.

Aceştia se numără printre cei peste 2.000 de străini care au fost evacuaţi din Gaza de când autorităţile egiptene au convenit să deschidă graniţa la 1 noiembrie, potrivit unui bilanţ CNN.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.