Un judecător federal american a limitat posibilitatea ca agenţii Serviciului de Imigrare şi Control Vamal (ICE) să efectueze arestări la un tribunal de imigrare din New York, care a devenit un punct central al politicii dure de deportare în masă a preşedintelui Donald Trump, transmite AFP.
În decizia sa, judecătorul Kevin Castel a interzis majoritatea arestărilor ICE fără circumstanţe excepţionale în şi în jurul a trei clădiri din Manhattan, unde au loc proceduri de imigrare.
Decizia restricţionează în special ICE la 26 Federal Plaza, unde agenţi mascaţi au reţinut în mod curent persoane care participă la audieri de imigrare, uneori folosind tactici dure.
Arestările pot fi efectuate la tribunale doar în situaţii de urgenţă, inclusiv în cazul în care există un ”risc iminent de deces, violenţă sau vătămare fizică”, conform hotărârii judecătoreşti.
Departamentul pentru Securitate Internă, care include ICE, a declarat pe X că este încrezător că va fi ”justificat în acest caz”.
”Este de bun simţ să se ia în custodie imigranţi ilegali după finalizarea procedurilor de expulzare. Nimic nu interzice arestarea unui contravenient acolo unde îl găsiţi”, se arată în comunicat.
Marţi, grupuri pentru drepturile omului şi parlamentari au acuzat ICE că a încălcat decizia judecătorului prin arestarea unui bărbat în vârstă de 21 de ani pe holurile clădirii 26 Federal Plaza.
Dan Goldman, un congresman democrat din Manhattan, a declarat că ”se pare că ICE a sfidat complet o hotărâre judecătorească emisă ieri, care a decis că ICE ar trebui să înceteze arestările judiciare în absenţa unor circumstanţe specifice”.




























