Autorităţile britanice au arestat doi bărbaţi, suspectaţi de trecerea unor migranţi din Franţa în Marea Britanie, peste Canalul Mânecii, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un cetăţean iranian în vârstă de 33 de ani şi unul britanic, în vârstă de 24 de ani, au fost arestaţi la Manchester, a anunţat miercuri seara într-un comunicat Agenţia naţională britanică de luptă împotriva crimei (NCA), fără să facă alte precizări.

Numărul migranţilor care a încercat să traverse Canalul Mânecii din Franţa a crescut în 2018 faţă de cel din 2017, anunţa la începutul acestei săptămâni ministrul britanic de Interne Sajid Javid.

Marina britanică suplimentează navele de patrulare, două nave urmând să se alăture celor trei care înfruntă un adevărat val de ambarcaţiuni precare provenind din Franţa, în ceea ce denunţă un ”incident major”.

JAVID ÎI CRITICĂ PE SOLICITANŢII DE AZIL

Pe de altă parte, ministrul britanic de Interne Sajid Javid a pus la îndoială statutul de solicitant de azil al migranţilor care-şi riscă viaţa încercând să traverseze Canalul Mânecii la bordul unor ambarcaţiuni fragile, în cursul unei vizite, miercuri, la Douvres, relatează AFP.

”Dacă vreţi să fiţi un adevărat solicitant de azil, de ce nu aţi cerut azil în prima ţară în care aţi ajuns?” pe teritoriul Uniunii Europene (UE), a întrebat el în contextul în care aceste traversări se multiplică.

Potrivit lui Javid, 539 de migranţi au încercat să traverseze Canalul Mânecii la bordul unor ambarcaţiuni mici în 2018, dintre care 80% în ultimele trei luni, iar 230 au încercat să traverseze în decembrie.

Ministrul s-a declarat uimit de faptul că migranţii nu depun cereri de azil în Franţa. ”Franţa nu este o ţară despre care cineva să spună că nu este sigură”.

Javid a evocat traversări ”incredibil de periculoase” şi a încercat să-i descurajeze pe eventualii ”candidaţi”. ”Dacă veniţi în Regatul Unit, noi vom face tot ceea ce putem să nu reuşiţi, pentru că trebuie să spargem această filieră. Să spargem această filieră înseamnă să salvăm vieţi”.

Aceste declaraţii au fost criticate de o reprezentantă a organizaţiei de ajutorare a refugiaţilor, Refugee Action, Lisa Doyle, care le-a denunţat drept ”profund îngrijorătoare”.

”Este ruşinos ca ministrul de Interne să pară să aibă nevoie să i se amintească faptul că cererea de azil este un drept şi că Regatul Unit are obligaţia să examineze cererile şi să-i protejeze pe cei care au nevoie”, a declarat ea pentru AFP.

Oxfam este de aceeaşi părere. ”Toţi cei care sosesc în ţară pentru a se proteja de război sau de persecuţie trebuie să-şi vadă cererea de azil luată în considerare.Respingerea acesteia pentru că nu ne plac felul în care von este ilegală şi constituie o insultă la adresa echităţii şi simţului moral”, a denunţat într-un comunicat însărcinatul ONG-ului cu relaţiile cu Guvernul, Jon Date.

Deputata laburistă Stella Creasy l-a acuzat pe Javid, într-un mesaj postat pe Twitter, că ”normalizează retorica antirefugiaţi”. ”Sistemul de azil francez este complet blocat, intenţionat mi-e teamă - iar ei ar trebui să fie criticaţi din această cauză”, a subliniat parlamentara. ”Însă nimic din toate astea nu absolvă Marea Britanie de responsabilitatea faţă de refugiaţi”.

Javid a anunţat luni o consolidare a patrulelor poliţiei la frontiera britanică, pe Canalul Mânecii, prin redesfăşurarea a două nave trimise la Marea Mediterană.

Un ”plan consolidat de acţiune” comun cu Franţa a fost hotărât cu o zi înainte, care prevede patrule, o luptă sporită împotriva traficanţilor şi eforturi de sensibilizare în rândul migranţilor.

Manche: le ministre britannique de l'Intérieur critique les demandeurs d'asile
AFP2 janvier 2019
 
Londres (AFP) - Le ministre britannique de l'Intérieur Sajid Javid a mis en doute le statut de demandeur d'asile des migrants qui risquent leur vie en tentant de traverser la Manche à bord de fragiles embarcations, lors d'une visite mercredi à Douvres.
 
"Si vous êtes un véritable demandeur d'asile, pourquoi n'avez-vous pas demandé l'asile dans le premier pays sûr où vous êtes arrivé ?", s'est-il interrogé, alors que ce genre de traversées se multiplient.
 
Selon M. Javid, 539 migrants ont tenté de traverser la Manche à bord de petites embarcations en 2018, dont 80% dans les trois derniers mois. Ils étaient selon lui 230 pour le seul mois de décembre.
 
Le ministre s'est en particulier étonné que les migrants ne déposent pas leurs demandes d'asile en France : "La France n'est pas un pays dont quiconque défendrait qu'il n'est pas sûr."
 
M. Javid a évoqué des traversées "incroyablement dangereuses" et s'est efforcé de décourager les candidats au voyage. "Si vous arrivez au Royaume-Uni, nous ferons tout ce qui est en notre pouvoir pour que vous ne réussissiez pas, parce que nous devons briser cette filière. Briser cette filière veut dire sauver plus de vies".
 
Ces propos lui ont attiré les critiques d'une responsable de l'organisation d'aide aux réfugiés Refugee Action, Lisa Doyle, qui a déploré des commentaires "profondément préoccupants".
 
"Il est honteux que le ministre de l'Intérieur semble avoir besoin qu'on lui rappelle que la demande d'asile est un droit et que le Royaume-Uni a l'obligation d'examiner les demandes, et de protéger ceux qui en ont besoin", a-t-elle déclaré à l'AFP.
 
Oxfam a abondé dans le même sens. "Tous ceux qui arrivent dans ce pays pour se protéger de la guerre ou de la persécution devraient voir leur demande d'asile prise en considération. La rejeter parce que nous n'aimons pas la manière dont ils arrivent serait illégal et constitue une insulte à l'équité et au sens moral", a réagi Jon Date, responsable des relations avec le gouvernement de l'ONG, dans un communiqué.
 
La députée travailliste Stella Creasy a aussi accusé M. Javid sur Twitter de "normaliser la rhétorique anti-réfugiés". "Le système d'asile français est complètement bloqué, intentionnellement, j'en ai peur - et ils devraient être critiqués là-dessus", a noté la parlementaire. "Mais rien de tout cela n'absout la Grande-Bretagne de sa responsabilité envers les réfugiés."
 
M. Javid avait annoncé lundi un renforcement des patrouilles de la police aux frontières britannique sur la Manche, notamment grâce au redéploiement de deux navires basés en Méditerranée.
 
Un "plan d'action renforcé" avec la France avait été décidé la veille, prévoyant plus de patrouilles, une lutte accrue contre les trafiquants et des efforts de sensibilisation auprès des migrants.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.