Un interviu cu fiul unuia dintre cei mai notorii capi ai Mafiei, difuzat de televiziunea publică italiană, a provocat un val de indignare în ţară, relatează BBC News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Giuseppe Salvatore Riina promovează, în acest interviu difuzat pe postul RAI, o carte dedicată tatălui său, Toto Riina.

El nu l-a condamnat pe tatăl său, care ar fi ordonat peste 150 de asasinate pe când era capul Cosa Nostra, Mafia siciliană.

Membri ai conducerii RAI au fost convocaţi la audieri în Comisia parlamentară de luptă împotriva Mafiei.

În acest interviu, tânărul Riina, el însuşi un mafiot condamnat, a declarat că a avut o copilărie fericită. El a spus despre tatăl său că este "un om integru, care respectă familia şi valorile tradiţionale".

Rina a refuzat să recunoscă existenţa Mafiei, despre care a spus că este "totul şi nimic".

Politicieni italieni şi victime ale Mafiei au condamnat interviul, realizat de Bruno Vespa, un cunoscut om de talk-show.

Salvatore Borsellino, al cărui frate, Paolo, a fost asasinat din ordinul lui Toto Riina, s-a declarat "dezgustat" de interviu, despre care a afirmat, într-o postare pe Facebook, că "redeschide răni".

"Nu-mi pasă că Riina şi-a mângâiat copiii. Mâinile cu care a făcut-o sunt mâini pătate de sângele unor nevinovaţi", a scris fostul procuror-şef anti-Mafia Pietro Grasso.

Vespa şi-a apărat interviul, pe care l-a prezentat drept o perspectivă valoroasă asupra vieţii unei familii mafiote.

Toto Riina a fost arestat în 1993, iar în prezent se află la închisoare, unde  ispăşeşte o pedeapsă, după ce a fost condamnat pentru mai multe crime.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.