Un fost oficial de rang înalt al FBI a fost arestat în weekend sub acuzaţia că a lucrat pentru oligarhul rus Oleg Deripaska, aflat sub incidenţa sancţiunilor SUA, au anunţat luni procurorii americani, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Charles McGonigal, care a condus divizia de contraspionaj din New York a FBI înainte de a se pensiona în 2018, se confruntă cu patru capete de acuzare, inclusiv încălcări ale sancţiunilor şi spălare de bani.

Procurorii federali din Manhattan susţin că McGonigal, în vârstă de 54 de ani, a primit plăţi mascate de la Deripaska, sancţionat încă din 2018, în schimbul investigării unui oligarh rival, în 2021. De asemenea, el este acuzat că a insistat- fără succes - în 2019 pentru ridicarea sancţiunilor impuse lui Deripaska.

"După ce sunt impuse sancţiuni, acestea trebuie să fie aplicate în mod egal, în cazul tuturor cetăţenilor americani, pentru a avea succes", a declarat directorul adjunct al FBI, Michael Driscoll, într-un comunicat. "Nu există excepţii pentru nimeni, nici măcar pentru un fost oficial FBI precum Charles McGonigal", a subliniat oficialul FBI..

Charles McGonigal urma să se prezinte la tribunalul federal din Manhattan în cursul zilei de luni, împreună cu Serghei Şestakov, fost diplomat sovietic devenit ulterior cetăţean american şi care a fost, de asemenea, acuzat în acest caz.

Oleg Deripaska, fondatorul companiei ruseşti de aluminiu Rusal, s-a aflat printre cei peste 20 de oligarhi ruşi şi oficiali guvernamentali incluşi pe lista neagră a Washingtonului în 2018, ca reacţie la presupusul amestec al Rusiei în alegerile americane din 2016. Deripaska şi Kremlinul au negat orice amestec în alegeri.

Arestarea lui McGonigal are loc în contextul în care procurorii americani îşi intensifică eforturile de a aplica sancţiuni împotriva oficialilor ruşi şi a aliaţilor lor bogaţi din sectorul privat pentru a face presiuni asupra Moscovei să înceteze războiul din Ucraina. 

Deripaska a fost acuzat în septembrie anul trecut că a încălcat sancţiunile împotriva sa prin faptul că a făcut aranjamente astfel încât copiii săi să se nască în Statele Unite. În luna următoare, procurorii americani l-au acuzat pe omul de afaceri britanic Graham Bonham-Carter de conspiraţie în vederea încălcării sancţiunilor, pentru că a încercat să mute peste hotare operele de artă ale lui Deripaska din Statele Unite. Bonham-Carter contestă extrădarea în Statele Unite.

Deripaska se află în libertate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.