Un fost ministrul austriac al Familiei şi Tineretului, Sophie Karmasin, în vârstă de 55 de ani, a fost inculpat în marja unui dosar de deturnare de fonduri publice, care a condus la îndepărtarea de la putere, anul trecut, a fostului cancelar austriac Sebastian Kurz, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sophie Karmasin este acuzată de ”fraudă agravantă”, din cauza ascunderii unor venituri, cu scopul de an încasa despăgubiri în urma plecării de la Ministerul Familiei în 2017, a anunţat marţi, într-un comunicat, parchetul.

Această faptă a antrenat ”un prejudiciu estimat la aproximativ 78.500 euro” Austriei, precizează parchetul.

După ce a plecat din Guvern, ea a înfiinţat un cabinet de consultanţă, iar în acest cadru este acuzată că s-a înţeles cu un funcţionar de rang înalt, inculpat la rândul său, pentru a se asigura că obţine, în perioada 2019-2021, licitaţii organizate de către un minister.

Ea riscă trei ani de închisoare.

Inculparea sa decurge din scandalul Ibizagate - care continuă să destabilizeze Austria.

Difuzarea în 2019 a unei înregistrări video filmate pe Insula spaniolă  Ibiza a condus la deschieerea multor anchete împotriva unor lideri politici şi la la confiscarea de telefoane mobile care continuă să-şi dezvăluie secretele.

Acest scandal a condus la îndepărtarea de la putere a fostului vicecancelar de extremă dreapta Heinz-Christian Strache şi l-a prins din urmă pe Sebastian Kurz, obligat să demisioneze în octombrie 2021 în urma unor acuzaţii de corupţie.

Justiţia a început să se intereseze de Karmasin pentru că o suspecta de realizarea unor false anchete de opinie măgulitoare, comandate de către anturajul lui Sebastian Kurz, cu scopul unei accelerări a ascensiunii politice a acestuia.

În cadrul acestor investigaţii, justiţia a scos la iveală alte eventuale infracţiuni ale fostului ministru al Familiei, care a făcut parte din Guverm în perioada 2013-2017.

În octombrie, preşedintele ecologist austriac Alexander Van der Bellen şi-a exprimat îngrijoarea faţă de impactul acestor scandaluri asupra opiniein publice, în contextul în care extrema dreaptă a redevenit, în sondaje, prima forţă politică a Austriei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.