Un fost deputat din cadrul Partidului Zori Aurii (neonazist) - clasificat în octombrie 2020 drept ”organizaţie criminală” de către justiţia greacă - Nikos Michos urma să fie eliberat condiţionat din motive de sănătate, a anunţat luni o Curte de Apel care i-a examinat cazul, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Nikos Michos - care a fost condamnat la şase ani de închisoare, cu privire la ”apartenenţă la o organizaţie criminală” - urmează să fie eliberat din Închisoarea Domokos, au decis cei cnci membri ai Curţii de Apel.

Potrivit avocatului său, fostul deputat suferă de un cancer şi nu poate avea acces la examene şi îngrijiri de care are nevoie în închisoare.

Tribunalul a condiţionat această eliberare de o interdicţie de a părăsi Greca şi de obligaţia de a se prezenta de două ori pe lună la un comisariat.

Haosul socio-politic de după criza financară din 2010 a propulsat Partidul Zori Aurii, ai cărui reprezentanţi au intrat în Parlament în 20212.

La acea vreme, grupuri de bărbaţi îmbrăcaţi în negru străbăteau străzile Atenei şi îşi băteau crunt adversarii sau imigranţi, cu picioarele şi bare de metal, şi scandau ”Sânge, oroare, Zori Aurii!”.

După asasinarea rapperului pacifist Pavlos Fyssas, liderul formaţiunii, Nikos Michaloliakos şi aproximativ 20 de foşti deputaţi au fost plasaţi în detenţie provizorie pe o perioadă de 18 luni - maximum legal în Grecia -, într-o închisoare de înaltă siguranţă de lângă Atena, după care au fost eliberaţi condiţionat în martie 2014 până la proces.

Partidul a participat, apoi, la alegerile legislatve din ianuare 2015 şi a devenit a treia forţă politică. Procesul conduceri formaţiunii şi membrilor ei a început în aprilie 2015, după numeroase întârzieri, din cauza unor probleme de procedură şi greve.

În octombrie 2020, şefii şi foste cadre din partid au fost condamnaţi la până la 13 ani de închsioare cu executarea de către Curtea Penală din Atena, cu privire la faptul că au condus o ”organizaţie criminală”, găsită vinovată de asasinate şi violenţe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.