Un britanic şi un american au fost răniţi marţi în urma eliberării taurilor, cu ocazia sărbătorii San Fermin, la Pamplona, în Navara, în nordul Spaniei, care atrage turişti din întreaga lume, au anunţat autorităţile regionale, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Britanicul, în vârstă de 49 de ani, a suferit o fractură de gleznă şi urma să fie operat, iar americanul, în vârstăde 42 de ani, a fost rănit la cap, în urma unei căderi, şi urma să fie externat marţi, potrivit autorităţilor sanitare din Navara.

Nicio persoană nu a mai fost rănită prin împungere de duminică, la prima eliberare a taurilor, când trei persoane - între care doi americani - au fost rănite prin lovituri cu cornul şi erau în continuare spitalizate marţi.

Sărbătoarea Sf. Fermín, imortalizată în 1926 de către Ernest Hemingway în romanul ”The Sun also rises”, atrage anual, de la 6 la 14 iulie, sute de mii de turişti din întreaga lume.

Timp de o săptămână, în fiecare dimineaţă, la ora locală 8.00, sute de persoane în cămaşă şi pantaloni albi, purtând o eşarfă şi o curea roşii, încearcă să se apropie cât mai mult posibil de şase tauri de luptă - încadraţi de şase boi - pe trasee de pe străzi înguste în oraş.

Traseele se încheie în arene în care taurii sunt ucişi după-amiaza de nume mari ale tauromahiei.

Cursa - ”encierro” - se soldează anual cu mai mulţi răniţi.

Cel puţin 16 persoane au murit din 1911, ultima în 2009.

În 2018, 42 de alegători au fost răniţi, între care doi loviţi cu cornul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.