Un băiat de 13 ani a înotat patru ore în apele reci şi agitate pentru a-şi salva mama şi cei doi fraţi mai mici care fuseseră luaţi de valuri, în largul coastei Australiei de Vest, relatează AP.
Familia din Perth folosea caiace şi paddleboard-uri vineri dimineaţă, când condiţiile meteorologice nefavorabile şi vântul puternic au început să îi tragă în larg. Adolescentul Austin Appelbee a înotat aproximativ 4 kilometri până la ţărm pentru a da alarma, a declarat Poliţia.
”Valurile sunt uriaşe şi nu am vestă de salvare. ... M-am gândit doar să continuu să înot, să continuu să înot”, a declarat Austin, marţi. ”Şi apoi, în sfârşit, am ajuns la ţărm, am ajuns la mal şi pur şi simplu m-am prăbuşit”, a adăugat el.
Austin a spus că iniţial a plecat într-un caiac gonflabil şi purta o vestă de salvare, dar oceanul era agitat şi ambarcaţiunea lua prea multă apă, aşa că a abandonat-o. Apoi a aruncat vesta de salvare, deoarece îl împiedica să înoate. El a spus că a încercat să se concentreze pe gânduri pozitive.
Familia plecase în aventura sa pe malul mării înainte de prânz, Austin a dat alarma la ora 18:00, iar un elicopter i-a zărit pe mama sa, Joanne Appelbee, în vârstă de 47 de ani, pe fratele său Beau, în vârstă de 12 ani, şi pe sora sa Grace, în vârstă de 8 ani, în jurul orei 20:30.
Familia a plutit aproximativ 14 kilometri în larg, în apropiere de Quindalup, în statul Australia de Vest, şi a petrecut aproximativ 10 ore în apă.
”Acţiunile băiatului de 13 ani nu pot fi lăudate suficient – determinarea şi curajul său au salvat în cele din urmă vieţile mamei şi fraţilor săi”, a declarat inspectorul de poliţie James Bradley.
Joanne Appelbee a declarat reporterilor că l-a trimis pe fiul ei cel mare să caute ajutor, deoarece nu putea să-şi lase toţi copiii blocaţi în ocean.
”Una dintre cele mai grele decizii pe care a trebuit să le iau a fost să-i spun lui Austin: «Încearcă să ajungi la ţărm şi să ceri ajutor. Situaţia se poate agrava foarte repede»”, a declarat ea pentru Australian Broadcasting Corp.
Ea a spus că la început era încrezătoare că el va ajunge la mal, dar a început să aibă îndoieli când soarele a început să apună şi ajutorul încă nu sosise.
”Am rămas pozitivi, cântam şi glumeam şi... tratam situaţia ca pe un joc până când soarele a început să apună şi atunci valurile au devenit foarte mari”, a spus Joanne Appelbee.
Până când au fost salvaţi, toţi trei tremurau, iar Beau îşi pierduse sensibilitatea în picioare din cauza frigului, a spus mama.
”Am trei copii. Toţi trei au supravieţuit. Asta era tot ce conta”, a spus ea.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







