Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit într-un cartier din San Diego în condiţii de ceaţă, joi dimineaţa, şi cel puţin 15 case şi vehicule au luat foc, incidentul obligând la evacuarea mai multor locuinţe, relatează The Associated Press.
„Avem combustibil de avion răspândit peste tot”, a declarat Dan Eddy, adjunct al şefului pompierilor, într-o conferinţă de presă. „Obiectivul nostru principal este să căutăm în toate aceste case şi să evacuăm pe toată lumea imediat”, a precizat el.
Oficialul a spus că mai multe case au fost lovite direct în cartierul Murphy Canyon şi a vorbit despre „un câmp uriaş de moloz” într-un cartier dens şi aglomerat.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Nu se ştie deocamdată dacă există victime.
Eddy a precizat că era foarte ceaţă în momentul prăbuşirii avionului privat. „Abia puteai să vezi în faţa ta”, a spus el.
Avionul Cessna 550 s-a prăbuşit în jurul orei 3:45 dimineaţa în apropierea aeroportului Montgomery-Gibbs Executive, a declarat Administraţia Federală a Aviaţiei. „Numărul persoanelor aflate la bord este necunoscut în acest moment”, a declarat FAA într-un comunicat.
Avionul poate transporta între şase şi opt persoane.
FAA a declarat că Consiliul Naţional pentru Siguranţa Transporturilor va conduce ancheta.
În octombrie 2021, un avion bimotor s-a prăbuşit într-o suburbie a oraşului San Diego. Pilotul şi un şofer de livrări UPS la sol au murit şi mai multe case au luat foc. Avionul se pregătea să aterizeze la aeroport.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.