Legiuitorii UE au ajuns joi la un acord care urmează să permită o consolidare a arsenalului legislativ european în domeniul omologării vehiculelor - răspunsul Bruxellesului la doi ani după scandalul motoarelor trucate ale Volkswagen, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Negociatorii Parlamentului European (PE) şi Consiliului, care reprezintă cele 28 de stat membre, au ajuns la un acord asupra unui text care permite o creştere şi o intensificare a controalelor vehiculelor atât la momentul certificării lor, cât şi după punerea lor în serviciu.

Textul urmează să fie aprobat oficial prin vot în Consiliu şi Parlament, în vederea unei reforme care, potrivit ministrului eston Kadri Simson, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului, ”va ajuta la restabilirea credibilităţii sectorului automobilului”.

Comisiei Europene (CE), a cărei propunere legislativă iniţială datează din ianuarie 2016, i se atribuie puteri suplimentare de control şi supervizare.

UE a fost vizată de o serie de reproşuri în urma dezvăluirilor, în septembrie 2015, ale utilizării pe milioane de vehicule ale constructorului german Volkswagen a unui program informatic care permite să se trişeze în cursul testelor de omologare printr-o reducere a nivelului emisiilor de gaze poluante ale motoarelor sale diesel.

Frauda a fost dezvăluită de Statele Unite.

Alţi constructori europeni sunt suspectaţi că au profitat şi ei de lacune în legislaţia europeană pentru a-şi ”optimiza” nivelul emisiilor poluante.

”Scandalul Dieselgate a dezvăluit punctele slabe ale sistemului nostru de reglementare şi se supraveghere a pieţei”, a recunoscut încă o dată, joi, comisarul european al Industriei Elzbieta Bienkowska.

”După doi ani de negocieri, mă felicit că elementele-cheie ale propunerii noastre au fost menţinute, inclusiv puterile reale de supervizare şi coerciţie la nivelul UE”, a adăugat Bienkowska.

PÂNĂ LA 30.000 DE EURO AMENDĂ

Aflată în incapacitate de a aplica sancţiuni în uma scandalului Volkswagen, Comisia va fi dotată cu puterea de a aplica amenzi administrative constructorilor sau serviciilor tehnice, în valoare de până la 30.000 de euro pe fiecare vehicul neconform.

În opinia lui Pascal Durand, vicepreşedintele grupului Verzi-ALDE în Parlament, Comisia este necesar să completeze această reformă prezentând ”o propunere solidă cu privire la recursurile colective ale consumatorilor, la începutul lui 2018”.

Toate modificările lor intră în vigoare ”numai” în septembrie 2020, şi-a exprimat regretul ONG-ul Transport & Environment (T&E).

T&E, cu sediul la Bruxelles, care a lucrat să scoată la lumină practicile constructorilor europeni, a ”salutat” decizia.

”Judeci pompul după fructe”, avertizează însă Julia Poliscanova de la T&E, într-un comunicat. ”Dacă CE nu ţine în mână ferm autorităţile de reglementare naţionale şi nu le verifică munca în mod solid şi regulat, Dieselgate se va repeta”, prezice ea.

Legsislaţia revizuită este necesar să îmbunătăţească ”calitatea” acelor servicii tehnice care practică teste de omologare înainte de punerea pe piaţă, prin intermediul unor audite regulate şi independente. O maşină certificată într-o ţară UE obţine dreptul de a rula în toată Uniunea.

”Comisia şi celelalte state membre vor avea posibilitatea să conteste o (certificare) în cazul unei probleme”, subliniază Bruxellesul.

Vehiculele aflate deja pe piaţă vor fi controlate mai des, iar Comisia va avea atât posibilitatea să realizeze controale independent de statele membre, cât şi să procedeze la rechemări.

Biroul European al Uniunilor Consumatorilor (BEUC) precizează că statele membre vor avea obligaţia să controleze cel puţin un vehicul nou certificat din 40.000 şi că 20% dintre aceste controale vor trebui să includă teste ale emisiilor.

”Este mai puţin decât au cerut Beuc şi Parlamentul European, însă este cel puţin un pas înainte faţă de situaţia actuală”, consideră Biroul.

Transport & Environment a deplâns, de asemenea, faptul că ”Consiliul a respins propunerea Comisiei de a rupe legăturile financiare dintre constructorii de automobile şi laboratoarele de testare”.

Altă solicitare a Parlamentului nerealizată este înfiinţarea unei agenţii de supervizare supraeuropene.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.