Ucraina: Un mort şi 11 răniţi într-un atac cu drone lângă Kiev

Ucraina: Un mort şi 11 răniţi într-un atac cu drone lângă Kiev

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 11, printre care un copil, au fost rănite în noaptea de sâmbătă spre duminică în Ucraina, într-un atac cu drone atribuit Rusiei în apropiere de Kiev, au anunţat autorităţile locale, citate de AFP.

Mikola Kalachnik, şeful administraţiei militare din regiunea Kiev, a deplâns pe Telegram faptul că „un atac al inamicului asupra Vişhhorod a ucis o persoană şi a rănit 11, dintre care şase au fost spitalizate”, menţionând o nouă ofensivă a „dronelor” ruseşti, la fel ca în noaptea de vineri spre sâmbătă, în mai multe cartiere ale capitalei ucrainene.

Acest responsabil a precizat că echipele de salvare evacuau locuitorii dintr-un bloc turn afectat de atacuri şi în care pompierii erau la lucru. „Numărul răniţilor riscă să crească”, a avertizat Kalachnik.

Acest atac atribuit Moscovei vine după cele revendicate de Kiev, în care drone navale au lovit o infrastructură petrolieră importantă dintr-un port rus de la Marea Neagră.

Pe plan diplomatic, Ucraina a trimis o delegaţie în Statele Unite pentru noi negocieri menite să găsească o soluţie la război, într-un moment în care ţara se confruntă cu o presiune puternică pe frontul militar şi politic.

Luni, preşedintele francez Emmanuel Macron îl va primi pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, care l-a demis pe şeful său de cabinet, Andriï Iermak, mâna dreaptă extrem de influentă, în urma unei anchete anticorupţie.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor