Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski anunţă că Ucraina a testat cu succes un nou tip de rachetă, cu o rază de acţiune de 3.000 de kilometri, denumită Flamingo, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Producţia în masă a acestui nou tip de rachetă poate fi lansată la începutul anului viitor, a precizat el.

”Racheta (de tip Flamingo) a fost supusă unor teste concludente. Este vorba despre cea mai performantă rachetă a nosstră: poate parcurge 3.000 de kilometri”, a anunţat el.

Această rachetă de croazieră - de tip Flamingo -, a cărei ogivă cântăreşte peste o tonă, a fost dezvăluită duminică, la 17 august, pe Facebook, de către un fotojurnalist ucrainean, Efrem Lukatsky, un colaborator al agenţiei The Associated Press, relatează site-ul slate.fr.

Ea are o rază de acţiune de până la 3.000 de kilometri - de patru ori distanţa de la Kiev la Moscova -, cu o viteză maximă de 950 de kilometri, care urmează să fie produsă de către întreprinderea ucraineană în domenul apărării Fire Point.

Potrivit site-ului The War Zone, Flamingo seamănă cu racheta de croazieră de tip FP-5.

Ea este montată pe o remorcă, cu o rampă de lansare, şi a fost prezentată în februarie de către întreprinderea britanică Milanion Group, cu sediul în Emiratele Arabe Unite (EAU), care a furnizat material de luptă armatei ucrainene în trecut.

Racheta de tip FP-5, cu o anvergură de şase metri, a fost concepută să reziste unor atacuri electronice, foloseşte, potrivit Milanion, o combinaţie de metode de ghidaj şi este dotată cu un sistem de navigaţie inerţială.

MODERNIZARE BALISTICĂ

Autorităţile ucrainene nu au oferit detalii despre caracteristicile acesteu nou tip de rachetă.

Ministrul ucrainean al Apărării Denîs Şmîhal a confirmat că a început poroducţia de serie.

El a anunţat că informaţii mai ample urmează să fie publicate ”la momentul oportun”.

În cazul unei confirmări a calităţilor rachetei de tip Flamingo, acest lucru va permite Ucrainei să lovească până în centrul Rusiei.

Însă Flamingo nu este prima rachetă de croazieră cu lansator terestru dobândită de către Ucraina.

Armata ucraineană a folosit, de la începutul invaziei ruse, împotriva flotei inamice racheta de croazieră antinavă tip R-360 Neptun, racheta de tip Storm Shadow (SCALP-EG) livrată începând din 2023 de către Marea Britanie, sau rachete de tip ATACMS, furnziate de către Statele Unite.

Însă aceste tipuri de rachetă au o rază scurtă de acţiune, cuprinsă între 100 şi maximum 400 de kilometri.

Caracteristicile atribuite rachetei de tip Flamingo ar putea oferi Ucrainei un atu important în atingerea unor ţinte strategice şi provocarea unor pagube importante, având în vedere raza de acţiune lungă a ogivei, care depăşeşte cu mult capacităţăile rachetele sau dronelor de care de care dispune în prezent Kievul.

În cazul unei producţii în masă, această racheta de croazieră poate reprezenta o provocare importantă la adresa liniei apărării aeriene ruse.

Anunţul acestei rachete intervine după summituri între preşedinţii american Donald Trump şi rus Vladimir Putin în Alaska, de Sfânta Maria, şi miliardar şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, însoţit de unii lideri europeni, luni, la Casa Albă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.