Parlamentarul Nadia Savcennko a intrat vineri în greva foamei pentru a protesta faţă de reţinerea ei după ce a fost acuzată că plănuia o lovitură de stat, la mai puţin de doi ani după ce a fost tratată ca un erou naţional la întoarcerea în ţară din Rusia, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vorbind în cadrul unei audieri înainte de proces pentru a se determina condiţiile arestării ei, Savcenko a spus că va protesta faţă de tratamentul la care a fost supusă la fel cum a făcut în timp ce a fost reţinută în Rusia.

„Voi intra în greva foamei începând de azi şi le voi arăta celor care se îndoiesc de mine. Voi arăta poporului ucrainean ce înseamnă un erou”, a spus ea.

Savcenko a purtat un tricou negru cu un trident, un simbol naţional al Ucrainei, o ţinută similară cu cea purtat atunci când era judecată în Rusia.

Ea a fost reţinută joi la Kiev după ce a fost acuzată de autorităţi că plănuia un atac asupra Parlamentului folosind grenade şi arme automate.

De când s-a întors în Ucraina după ce a fost prizonieră de război în Rusia, Savcenko a fost un critic dur al administraţiei de la Kiev. Ea susţine că autorităţile au venit cu aceste acuzaţii pentru a o discredita dar nu neagă că ar dori să dea jos guvernul.

 

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.