La Liga: Prima înfrângere stagională pentru campioană, FC Barcelona – Real Madrid 1-2

La Liga: Prima înfrângere stagională pentru campioană, FC Barcelona – Real Madrid 1-2

Echipa spaniolă Real Madrid a învins duminică seara, în deplasare, scor 2-1, formaţia campioană a Spaniei, FC Barcelona, în etapa a 10-a din La Liga.

Primele ocazii de pe Camp Nou au aparţinut gazdelor. Gordon a trimis primul şut în minutul 7, pentru ca Raphinha să trimită puţin pe lângă poartă, în minutul 24. Madrilenii au deschis scorul în minutul 41, când Diomande a centrat în careu, Gerard Martin a încercat să respingă, însă a trimis direct în Mbappe, care venea lansat, şi mingea a intrat în poartă. Două minute mai târziu Yamal nu a prins poarta lui Lunin şi Realul a avut avantaj minim la pauză.

Catalanii au egalat în minutul 61, prin Raphinha, pentru ca în minutul 65 Lunin să-şi salveze incredibil echipa, intervenind senzaţional la lovitura de cap trimisă din apropiere de Gerard Martin. Realul a dat însă lovitura decisivă în minutul 87. Intrat de puţină vreme, Camavinga a reuşit să paseze in extremis pentru Mbappe şi francezul nu a iertat, înscriind golul victoriei. FC Barcelona – Real Madrid 1-2, iar echipa lui Mourinho s-a apropiat la trei lungimi de lider.

În clasament, FC Barcelona – aflată la prima înfrângere stagională în campionat, conduce, cu 27 de puncte, urmată de Atletico Madrid – 25 de puncte şi Real Madrid – 24 de puncte.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră