Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski dă asigurări vineri că Ucraina este ”întru totul pregătită” în vederea unei eventuale escaladări militare cu Rusia, acuzată de desfăşurarea unor noi trupe în apropierea frontierei ucrainene, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Azi au loc intimidări care spun că mâine va avea loc un război”, a subliniat Zelenski într-o conferinţă de presă.

”Noi suntem întru totul pregătiţi de orice escaladare”, a anunţat el.

Statele Unite, NATO ş Uniunea Europeană (UE) şi-au exprimat în mod neîncetat, în ultimele săptămâni, îngrijorarea faţă de mişcări de trupe ruse în jurul Ucrainei şi se tem de o eventuală nouă invazie.

Moscova dezminte orice plan în acest sens.

”Trebuie să contăm pe noi înşine, pe armata nostră. Ea este puternică”, a declarat Zelenski.

El denunţă ”intimidări” şi susţine căun război este aproape.

Directorul serviciilor militare ucrainene de informaţii Kirilo Budanov a acuzat duminică Rusia de faptul că a comasat aproape 92.000 de militari la frontiera Ucrainei şi a anticipat o ofensivă la sfârşitul lui ianuarie sau începutul lui februarie.

AJUTOARE AMERICANE

Această ofensivă ar putea să implice atacuri aeriene şi de artilerie, urmate de asalturi aeroportate şi amfibii vizând Mariupol, dar şi o incursiune mai puţin amplă în nord, prin Belarusul vecin, a acuzat Kirilo Budanov în publicaţia americană Military Times.

Estul Ucrainei este devastat din 2014 de un război între Kiev şi separatişti proruşi, care a izbucnit după anexarea Peninsulei ucrainene Crimeea de către Moscova şi care s-a soldat cu peste 13.000 de morţi.

Rusia este acuzată, în pofida dezminţirilor sale, de faptul că-i susţine militar şi financiar pe separatiştii proruşi, cărora le furnizează oameni şi armament.

Armata ucraineană părea depăşită de situaţie în 2014, însă în prezent pare mai încrezătoare, după experienţa acestui război, şi mai bine echipată, mulţumită ajutoarelor occidentale.

Ucraina a primit de la Statele Unite muniţie, nave, sisteme de rachetă antitanc de tip Javelin şi material medical.

Kremlinul, care dezminte orice plan ofensiv, acuză, invers, Kievul, Occidentul şi NATO de faptul că agravează tensiunile prin manevre militare în apropierea frontierei ruse.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.