Ucraina va deveni un stat membru NATO, însă ”pe termen lung”, anunţă marţi secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, la Helsinki, în contextul în care Kievul cere să adere la Alianţa Nord-Atlantică împotriva invaziei Rusiei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ţările din NATO sunt de acord ca Ucraina să devină membră a Alianţei, dar în acelaşi timp aceasta este o perspectivă pe termen lung”, a anunţat Jens Stoltenberg într-o vizită în Finlanda.

Secretarul general al NATO a îndemnat la construirea unui ”cadru” în vederea evitării oricărei noi invazii în viitor.

LINIE ROŞIE

Aderarea Ucrainei la NATO este o linie roşie absolută a Moscovei, care a invocat riscul producerii unei asemenea integrări pentru a-şi explica ofensiva.

”Problema în prezent este să ne asigurăm că Ucraina rămâne o naţiune independentă şi suverană, iar în acest sens trebuie să susţinem Ucraina”, a tunat, în faţa presei Jens Stoltenberg.

”Războiul preşedintelui (rus Vladimir) Putin în Ucraina continuă şi nu există niciun semn că el îşi schimbă planurile. El vrea să controleze Ucraina şi nu se pregăteşte de pace, ci de şi mai mult război”, a subliniat şeful alianţei militare occidentale.

”Trebuie, de asemenea, să găsim cadre care să asigure că preşedintele Putin şi Rusia nu invadează Ucraina din nou”, a subliniat el, alături de premierul finlandez Sanna Marin.

Secretarul general al NATO consideră că ”a venit timpul” ca Ankara şi Budapesta să ratifice aderarea Finlandei şi Suediei la NATO, a reafirmat el.

Turcia şi Ungaria sunt singurele dintre cele 30 de state membre NATO care nu au validat aderarea acestor două ţări nordice la Alianţă, care vor să pună astfel capăt deceniilor de când se află în afara alianţelor militare, din cauza invaziei Ucrainei.

”Atât Finlanda, cât şi Suedia au îndeplinit ceea ce au promis în acordul lor trilateral cu Turcia din iunie de la Madrid”, a insistat Stoltenberg.

Ankara blochează aderarea Suediei la NATO şi intenţionează să ratifice numai aderarea Finlandei.

El şi-a exprimat speranţa unei unde verzi rapide a Ungariei, care urmează să le ratifice în martie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.