Preşedintele Consiliului European Donald Tusk a propus Londrei o amânare ”flexibilă” de 12 luni a datei Brexitului, potrivit unei surse europene citate vineri de BBC, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit acestei propuneri, Regatul Unit ar putea să părăsească Uniunea Europeană (UE) imediat ce acordul retragerii este ratificat.

Însă propunerea este necesar să primească unda verde a celor 27 de lideri europeni, care se reunesc săptămâna viitoare într-un summit extraordinar.

Pentru moment, potrivit calendarului stabilit de europeni, în cazul în care Camera Comunelor nu ratifică acordul retragerii încheiat de premierul Theresa May cu Cei 27, Brexitul urmează să aibă loc la 12 aprilie - iar regatul părăseşte Uniunea fără acord (”no deal”).

Însă, în trei rânduri deja, încercările lui May de a obţine o ratificare a acestui acord s-au soldat cu un eşec, din cauza ostilităţii unei părţi a parlamentarilor din Partidul său Conservator şi a celor zece parlamentari din cadrul Partidului Unionist Democrat (DUP) nord-irlandez, care-i asigură o majoritate absolută în Parlament.

În vederea evitării acestui ”no deal”, May a operat o întoarcere la 180 de grade marţi seara, după şapte ore de discuţii cu principalii săi miniştri, când a anunţat că ea caută o soluţie împreună cu opoziţia laburistă în vederea formării unei majorităţi care să ratifice acordul retragerii şi că intenţionează să le ceară europenilor o nouă amânare cât mai scurtă posibil a datei Brexitului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.