Premierul britanic Liz Truss şi preşedintele american Joe Biden "au convenit asupra importanţei protejării" păcii în Irlanda de Nord în timpul primei lor convorbiri telefonice, a anunţat marţi Downing Street.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În fruntea diplomaţiei britanice, Liz Truss introdusese o lege care inversa prevederile vamale ca parte a statutului post-Brexit al Irlandei de Nord, cu riscul declanşării unui război comercial cu Bruxelles-ul, conform AFP.

Truss, care i-a succedat lui Boris Johnson, i-a spus lui Biden că aşteaptă cu nerăbdare să "colaboreze îndeaproape" cu Washingtonul "pentru a aborda provocările comune", a declarat o purtătoare de cuvânt de la Downing Street.

Printre acestea se numără "problemele economice extreme declanşate de războiul preşedintelui rus Putin", a adăugat ea conform unei relatări a conversaţiei lor.

Într-o declaraţie publicată ulterioară, Casa Albă a spus că Joe Biden şi Liz Truss au discutat despre angajamentul lor de a proteja Acordul de pace de Vinerea Mare, care a pus capăt celor 30 de ani de violenţă în Irlanda de Nord, şi despre "importanţa ajungerii la un acord negociat cu Uniunea Europeană privind Protocolul din Irlanda de Nord".

Ei au vorbit, de asemenea, despre importanţa cooperării lor în faţa "provocărilor din partea Chinei" şi pentru "a împiedica Iranul să obţină vreodată o armă nucleară", potrivit Casei Albe. "Liderii au subliniat legătura specială care uneşte ţările noastre şi şi-au exprimat dorinţa de a o consolida în continuare", a spus executivul american.

Convorbirea vine pe fondul îngrijorărilor SUA cu privire la atitudinea lui Liz Truss, care, în timpul anului în care a fost ministru de Externe, s-a confruntat cu tensiuni post-Brexit apărute în Irlanda de Nord şi a modificat legăturile Regatului Unit cu Bruxelles-ul, Dublinul şi Washingtonul.

Joe Biden, care are rădăcini irlandeze, a criticat politica de Brexit a Marii Britanii sub conducerea lui Boris Johnson, cu care a avut o relaţie considerată călduţă.

Biden a avertizat înainte de alegerile din 2020 că, dacă Brexit-ul ar modifica Acordul de Vinerea Mare din 1998, nu va fi de acord cu unul comercial între Regatul Unit şi SUA.

Un acord comercial între Londra şi Washington este văzut în prezent drept o perspectivă îndepărtată.

Cu toate acestea, legăturile de apărare dintre cei doi aliaţi transatlantici s-au întărit în ultimii ani, cu un nou parteneriat care implică Australia - numit AUKUS - convenit anul trecut.

În convorbirea lor telefonică de marţi, Truss şi Biden "au stabilit să consolideze aceste legături, inclusiv prin dezvoltarea alianţei noastre de apărare profunde prin NATO şi AUKUS".

"Liderii şi-au reafirmat angajamentul de a consolida libertatea globală, abordând riscurile prezentate de autocraţii şi asigurându-se că Putin eşuează în Ucraina", a adăugat purtătorul de cuvânt al Downing Street.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.