Preşedintele SUA Donald Trump a declarat sâmbătă că liderul rus Vladimir Putin, cu care s-a întâlnit de trei ori cu ocazia participării la Summitul APEC, i-a transmis că Rusia nu s-a implicat în campania electorală prezidenţială din Statele Unite. Trump a susţinut că Putin se simte foarte jignit de aceste acuzaţii. Contactat de CNN, secretarul de presă al lui Putin a negat că acest subiect ar fi fost abordat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"A spus că nu s-a amestecat. L-am întrebat din nou", le-a spus Trump jurnaliştilor aflaţi la bordul Air Force One, mergând de la Da Nang, unde a avut loc summitul, la Hanoi.
 
"De câte ori mă vede, îmi spune: Nu am făcut asta", a afirmat Trump, adăugând: "Şi cred, chiar cred, că atunci când îmi spune asta, aşa e".
 
"Cred că se simte foarte jignit", a mai afirmat preşedintele SUA, conform CNN.
 
După ce Trump a plecat de la Da Nang, Putin a vorbit şi el în cadrul unui briefing de presă, spunând că relaţiile SUA - Rusia rămân într-o stare precară.
 
"Relaţiile dintre Rusia şi SUA nu au depăşit încă starea de crisă", a spus el, adăugând că partea rusă este pregătită să depăşească momentul şi să caute soluţii pentru rezolvarea problemelor care sunt în interesul cetăţenilor celor două ţări.
 
Secretarul de presă al lui Putin, Dmitri Peskov a declarat pentru CNN că Putin şi Trump nu au discutat despre implicarea în alegerile prezidenţiale din SUA. Întrebat de CNN dacă cei doi lideri au discutat acest subiect, răspunsul lui Peskov a fost: "Nu".

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.