Donald Trump spune că „intenţionat nu a deschis” scrisoarea care i-a fost înmânată luni de Volodimir Zelenski, care era destinată soţiei sale, Melania Trump, din partea Olenei Zelenska, prima-doamnă a Ucrainei, relatează Sky News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Vorbind despre scrisoarea de la Olena Zelenska, Trump a declarat într-un interviu pentru Fox News că aceasta i-a fost înmânată sigilată.

„Melania mi-a spus că a fost absolut o scrisoare frumoasă”, a declarat el. „A fost o scrisoare frumoasă, sunt sigur”, a adăugat el.

Scrisoarea de la Olena Zelenska a venit după ce prima-doamnă a Statelor Unite i-a scris o scrisoare lui Putin, pe care Trump i-a înmânat-o vineri.

Zelenski i-a mulţumit Melaniei Trump pentru că a atras atenţia asupra celor cel puţin 19.500 de copii ucraineni care, potrivit guvernului său, au fost deportaţi de Rusia de la invazia pe scară largă a Ucrainei în 2022.

În scrisoarea către Vladimir Putin, Melania Trump îl roagă să ia în considerare soarta acestor copii. „Protejând inocenţa acestor copii, veţi face mai mult decât să serviţi doar Rusia – veţi servi umanitatea”, i-a transmis Melania Trump liderului de la Kremlin, fără a face referire la vreun copil anume. 

În weekend, Casa Albă a publicat pe reţelele sociale scrisoarea adresată lui Putin. În aceasta, Melania Trumo a afirmat că fiecare copil visează „la iubire, posibilităţi şi siguranţă”. „Domnule Putin, dumneavoastră singur puteţi să le redaţi râsul, care sună aşa frumos”, a scris ea.

Răspunzând luni la întrebarea unui reporter despre scrisoare, Trump a spus că soţia sa are sentimente foarte puternice, iubeşte foarte mult copiii şi „urăşte să vadă astfel de lucruri”, adăugând că acelaşi lucru este valabil şi pentru alte războaie. „I-ar plăcea să vadă sfârşitul acestui conflict, o spune foarte deschis, foarte asumat şi cu mare tristeţe, pentru că au murit atât de mulţi oameni”, a spus el.

Zelenski a lăudat-o pe Melania Trump „pentru atenţia acordată uneia dintre cele mai dureroase şi dificile probleme ale acestui război – răpirea copiilor ucraineni de către Rusia”, adăugând: „Apreciem profund compasiunea ei”.

În 2023, Curtea Penală Internaţională a emis un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin şi al comisarului său pentru drepturile copiilor, Maria Lvova-Belova, pentru presupusa deportare ilegală a copiilor.

Rusia neagă acuzaţiile şi afirmă că a protejat copiii vulnerabili, mutându-i dintr-o zonă de război pentru propria lor siguranţă.

Întoarcerea copiilor face parte din poziţia Ucrainei în negocierile de pace cu Rusia.

După întâlnirea de luni dintre Zelenski, Trump şi liderii europeni la Casa Albă, preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, a declarat pe reţelele sociale: „Costul uman al acestui război trebuie să ia sfârşit. Şi asta înseamnă că fiecare copil ucrainean răpit de Rusia trebuie să fie redat familiei sale”. Ea i-a mulţumit lui Trump pentru „angajamentul său clar de a se asigura că aceşti copii se vor reuni cu cei dragi”.

Von der Leyen a răspuns astfel la o postare pe reţelele sociale a lui Trump, care a afirmat că dispariţia copiilor din întreaga lume este o problemă importantă pentru soţia sa Melania în mod special.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.