Preşedintele american Donald Trump a sosit miercuri la Forumul Economic Mondial (WEF) de la Davos, în Elveţia, cu aproximativ 30 de minute înaintea orei programate a discursului său, constată AFP.
Pe de altă parte, remierul britanic Keir Starmer a dat asigurări miercuri că nu va ceda presiunilor lui Donald Trump şi că Regatul Unit va continua să susţină Groenlanda împotriva voinţei preşedntelui american de a dobândi acest tertitoriu arctic danez.
”Nu voi ceda. Regatul Unit nu va ceda în principiile şi valorile sale cu privire la viitorul Groenlandei, sub ameninţarea taxelor vamale”, a declarat Keir Starmer în Camera Comunelor.
El a anunţat că o va primi joi pe şefa Guvernului danemarcei, Mette Frederiksen, într-o reuniune bilaterală.
O coadă de aşteptare uriaşă s-a format la Davos, cu o oră înaintea discursului lui Donald Trump, scrie Le Figaro.
Locurile destinate publicului sunt atribuite primului venit.
”În 30 de ani de Davos, n-am mai văzut aşa ceva”, declară un obişnuit al Forumului.
Inclusiv cu o legitimaţie albă - singurul document de acces -, unii participanţi au renunţat.
Ei urmează să urmărească ”show”-ul pe laptop sau în sălile în care este transmis în direct.
Discursul locatarului Casei Albe a rămas prevăzut la ora locală 14.30, în pofida întârzierii acestuia.




























