Preşedintele american, Donald Trump, a transmis Israelului că va trebui să facă „compromisuri semnificative” pentru a ajunge la pace cu Palestina, în timp ce palestinienii au acuzat că ambasadorul american în Israel favorizează Statul Evreu, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Vreau să spun clar că Ierusalimul este capitala Israelului. În ceea ce priveşte graniţele, voi susţine concluzia la care vor ajunge cele două părţi implicate”, a declarat Trump pentru cotidianul israelian Hayom.

„Cred că ambele părţi trebuie să facă compromisuri semnificative pentru a se ajunge la pace”, a adăugat Trump, fără să a face ale precizări.

Interviul vine în contextul unor noi tensiuni între palestinieni şi ambasadorul american în Israel, David Friedman, după ce un palestinian a ucis un cetăţean evreu. După crimă, Friedman a afirmat pe Twitter că donase o ambulanţă către comunitatea ucigaşului şi că se roagă pentru familia victimei adăugând: „Liderii palestinieni l-au ridicat în slăvi pe criminal”.

Această ultimă afirmaţie a atras o replică din tabăra palestiniană.

„Declaraţiile ambasadorului american ne fac să ne punem întrebări în legătură cu funcţia pe care o exercită”, a spus Nabil Abu Rdainah, purtătorul de cuvânt al preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas. „Oare el reprezintă America sau Israelul?”, a adăugat el.

„Recomandările şi sfaturile lui Friedman, care nu au ca scop ajungerea la pace prin acţiuni juste şi cu legitimitate internaţională, au dus la această criză în relaţiile dintre SUA şi Palestina”, a spus Rdainah.

 

 

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.