Preşedintele american, Donald Trump, s-a declarat deschis unei vizite la Moscova, a anunţat Casa Albă după ce preşedintele rus, Vladimir Putin, a afirmat că l-a invitat pe Trump în capitala Rusiei, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Preşedintele Trump este nerăbdător să îl primească pe preşedintele Putin la Washington la începutul anului viitor şi este deschis către o vizită la Moscova după primirea unei invitaţii oficiale”, a precizat Sarah Sanders, secretarul de presă al Casei Albe într-un comunicat.

Ultima oară când Trump s-a aflat la Moscova a fost în 2013, la concursul Miss Univers.

Comunicatul emis de Casa Albă vine după ce Putin a declarat că l-a invitat deja pe Trump la Moscova.

„În ceea ce priveşte întâlnirile noastre, înţeleg foarte bine ce a declarat preşedintele Trump. El îşi doreşte să avem mai multe întâlniri. Sunt pregătit. Avem nevoie de condiţiile potrivite pentru acest lucru, inclusiv în ţările noastre”, a declarat Putin.

„Suntem pregătiţi pentru astfel de întâlniri. Suntem pregătiţi să îl invităm pe preşedintele Trump la Moscova. Apropo, el a primit deja o astfel de invitaţie, i-am transmis acest lucru”, a adăugat el.

„Sunt pregătit să merg la Washington. Repet, dacă vor fi create condiţiile potrivite”, a afirmat preşedintele rus.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.