Grupul Bilderberg, un club confidenţial din care fac parte aproximativ 130 dintre cei mai puternici oameni din lume, se reuneşte începând de joi în estul Statelor Unite, în cadrul reuniunii anuale cu uşile închise, iar subiectul central din acest an este preşedinţia lui Donald Trump, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cei 131 de reprezentanţi politici, capete încoronate şi personalităţi ale lumii afacerilor sau presei vor discuta, timp de patru zile, şi despre viitorul Uniunii Europene (UE) sau relaţiile transatlantice, potrivit unui comunicat emis de foarte discrtul grup.

Clubul Bilderberg, ale cărui reuniuni secrete au generat tot felul de teorii conspiraţioniste de decenii, se reuneşte la Chantilly, un oraş din statul Virginia, situat la aproximativ 50 de kilometri de capitala Washington.

La reuniune iau parte fostul diplomat Henry Kissinger şi secretarul general al NATO Jens Stoltenberg.

Anul acesta, reuniunea le va permite mai multor consilieri ai lui Donald Trump - ca secretarul său al Comerţului Wilbur Ross sau consilierului său pe probleme de securitate naţională generalul H.R. McMaster - să dezbată cu criticii miliardarului care a ajuns preşedinte, între care se află Eric Schmidt, preşedintele Alphabet, casa-mamă a Google.

”Nicio ieşire nu este dorit, niciun rezumat şi nu este redactat nici vreun raport”, a avertizat grupul care se reuneşte anual de când a fost înfiinţat în 1954.

”În plus, nu este propusă vreo rezoluţie, nu are loc vreun vot şi nu se publiică vreun comunicat politic”.

Rusia, China, proliferarea nucleară, mondializarea şi ”războiul împotriva informaţiei” se află printre subiectele care urmează să fie abordate, în prezenţa regelui Olandei Willem-Alexander sau a fostului director CIA John Brennan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.