Preşedintele american Donald Trump a graţiat-o miercuri pe Alice Johnson, în vârstă de 63 de ani, care ispăşeşte o condamnare la închisoare pe viaţă în urma unei infracţiuni fără violenţă cu privire la trafic de droguri, relatează BBC News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cazul lui Johnson a ajuns în prim-plan săptămâna trecută, când Kim Kardashian West s-a întâlnit cu Trump să facă lobby în favoarea eliberării sexagenarei.

Kardashian s-a alăturat unei mai vechi campanii în favoarea eliberării lui Johnson.

Alice Johnson a fost încarcerată în 1996, împreună cu alte 15 persoane, condamnate după ce au fost găsite vinovate de faptul că făceau parte dintr-o reţea de distribuţie de cocaină.

Ea îndeplinea criteriile Proiectului de graţiere al preşedintelui Barack Obama din 2014, însă cererea i-a fost respinsă cu doar câteva zile înainte de sfârşitul mandatului acestuia.

Familia sa şi susţinătorii săi o prezintă ca pe un deţinut model.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.