Mii de oameni au protestat pe străzile din Edinburgh, dar şi în apropierea staţiunii de golf unde Donald Trump îşi petrece weekendul. Liderul american se află în Turnberry, pe coasta Ayrshire, unde sâmbătă a participat la o partidă de golf.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Donald şi Melania Trump vor petrece două zile în Scoţia, o vizită privată, înainte ca preşedintele american să se întâlnească luni cu Vladimir Putin, la Helsinki.

În timpul partidei de golf, Trump a fost huiduit de demonstranţii adunaţi în apropierea complexului, potrivit BBC. 

Vizita în Scoţia a preşedintelui Trump a reprezentat şi o complicată operaţiune de securitate. Totuşi, vineri seară, imediat după ce preşedintele a ajuns aici, o parapantă a zburat deasupra terenului de golf, ducând mesajul „Trump: mult sub medie #rezist”.

Poliţia a confirmat că investighează cum a reuşit parapantistul să zboare peste Turnberry cu bannerul.

În Edinburg, protestatarii au mărşăluit sâmbătă de la clădirea Parlamentului scoţian la Meadows, într-un „carnaval al rezistenţei”, după cum l-au numit.

Aici a fost adus şi balonul care îl portretizează pe preşedintele american ca pe un bebeluş în scutece. Este interzis ca acesta să fie ancorat în Turnberry şi Holyrood.

Mii de oameni - organizatorii susţin că 250.000 - au protestat vineri la Londra faţă de vizita lui Donald Trump.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.