Preşedintele american Donald Trump i-a spus lui Sarah Sanders, pe când era purtătoare de cuvânt la Casa Albă, „să se sacrifice pentru echipă” după ce liderul nord-coreean Kim Jong-un i-a făcut cu ochiul în timpul unei întâlniri în Singapore din iunie 2018, a fost dezvăluit în cartea de memorii „Speaking for Myself”, care va fi lansată pe 8 septembrie, informează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Kim Jong-un s-a dat la tine!”, a glumit Trump, încântat, potrivit scrierilor lui Sanders. 

Sarah Sanders provine dintr-o familie republicană importantă - tatăl ei, Mike Huckabee, a candidat pentru nominalizarea la Casa Albă în 2008 şi 2016 - şi, aparent, doreşte să devină guvernator al statului Arkansas.

Cartea este un eligiu adus preşedintelui de un adept loial şi are subtitlul „Faith, Freedom and the Fight of Our Lives Inside the Trump White House”.

Totuşi, ea descrie în cartea sa comportamentul grosolan şi misogin al preşedintelui şi al consilierilor principali, ceea ce i-ar putea face să tresară pe cei din campania prezidenţială actuală, mai ales că Trump se află în urma democratului Joe Biden în opţiunile de vot ale femeilor.

Despre incidentul cu Kim, pe care Trump l-a curtat asiduu în primii doi ani ai preşedinţiei lui, Sanders a povestit cum liderul nord-coreean a acceptat „şovăitor” un Tic Tac din partea preşedintelui care, „dramatic, a suflat în aer pentru a-l reasigura pe Kim că era vorba despre o bomboană mentolată” şi nu ceva otrăvitor.

Cei doi au vorbit despre sport, inclusiv fotbal feminin, apoi, scrie Sanders, ea a remarcat faptul că liderul nord-coreean „se holba” la ea.

„Am avut un contact vizual direct şi Kim a dat din cap şi a părut că îmi face cu ochiul. Am fost înmărmurită. Am lăsat repede privirea şi am continuat să iau notiţe”.

Mai târziu, în limuzina prezidenţială, Sanders i-a povestit lui Trump şi şefului de cabinet al lui de la acel moment, John Kelly.

„Kim Jong-un s-a dat la tine! S-a dat!”, a spus Trump. Sanders a mai scris că i-a replicat că nu asta a vrut să spună: „Domnule, vă rog să încetaţi”. Kelly l-a susţinut pe Trump şi preşedintele a glumit: „Ei bine, Sarah, asta rezolvă lucrurile. Vei merge în Coreea de Nord şi te vei sacrifica pentru echipă! Soţul şi copiii tăi îţi vor simţi lipsa, dar vei fi un erou pentru ţara ta!”.

Trump şi Kelly, a mai precizat ea, „au râs în hohote” apoi.

Donald Trump s-a întâlnit cu Kim de trei ori - în Singapore, în Hanoi şi în zona demilitarizată dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud. Nu a reuşit să îl convingă pe Kim să renunţe la armele nucleare, fapt despre care Sanders scrie că ar necesita un miracol. De fapt, potrivit experţilor, Phenianul şi-a consolidat arsenalul. Criticii lui Trump susţin că această apropiere de Kim a dăunat relaţiilor cu aliaţi cheie, inclusiv cu Seulul.

Sarah Sanders a descris şi alte aspecte ale politicii lui Trump privind Coreea de Nord, inclusiv interacţiunea cu Dennis Rodman, fost star NBA care are o relaţie apropiată cu Kim, şi eliberarea, în mai 2018, a trei studenţi americani reţinuţi la Phenian. Ea nu a menţionat însă nimic despre Otto Warmbier, student din Ohio reţinut în Coreea de Nord înainte de a fi eliberat în iunie 2017, în comă, prezentând urme evidente de tortură. Bărbatul în vârstă de 22 de ani a murit la scurt timp după ce a fost adus în SUA.

Deşi Trump a recunoscut la Hanoi că „nişte lucruri foarte rele i s-au întâmplat lui Otto”, el a completat: „Kim îmi spune că nu a ştiut despre asta şi îl cred pe cuvânt”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.