Preşedintele american Donald Trump ameninţă China cu privire la faptul că o reprimare violentă a manifestaţiilor la Hong Kong va dăuna negocierilor cu privire la un acord comercial americano-chinez, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Cred că va fi dificil să încheiem un acord dacă ei exercită violenţa (...), dacă este altă Piaţă Tiananmen”, a declarat duminică preşedintele american presei, după ce sute de mii de manifestanţi în favoarea democraţiei au manifestat din nou, duminică, la Hong Kong.

”Cred că ar fi foarte dificil să o facem dacă va exista violenţă”, a adăugat el.

De peste două luni, manifstaţii se succed la Hong Kong, iar China a ridicat tonul, alimentând temeri cu privire la reprimare ca cea din iulie 1989.

Armata chineză a pus capăt atunci mişcării în favoarea democraţiei conduse de către studenţi, omorând sute sau mii de oameni.

APEL LA O IEŞIRE PAŞNICĂ DIN CRIZĂ

În cazul în care această situaţie s-ar repeta la Hong Kong, Trump apreciază că va exista un ”sentiment politic enorm” care va îndemna ”să nu se facă nimic” în domeniul negocierilor comerciale între China şi Statele Unite.

”Mi-ar plăcea mult să văd acest lucru reazolvat în mod uman”, a declarat el, îndemnându-l pe preşedintele chinez Xi Jinping să negocieze cu contestatarii.

John Bolton, consilierul însărcinat cu securitatea naţională al lui Trump, a evocat reprimarea în Piaţa Tiananmen, într-un interviu acordat postului Voice of America, difuat joi.

”Chinezii trebuie să fie foarte atenţi la măsurile pe care le iau, pentru americanii îşi amintesc de Piaţa Tiananmen”, declara el.

”Ei îşi amintesc de bărbatul care a stat în faţa tancurilor. Şi ei îşi amintesc de reprimarea Guvernului chinez din 1989. Ar fi o mare greşeală să se creeze din nou amintiri ca aceasta la Hong Kong”, sublinia Bolton.

CEA MAI MARE MANIFESTAŢIE ÎN FAVOAREA DEMOCRAŢIEI DIN ULTIMLE SĂPTĂMÂNI

Sute de mii de manifestanţi în favoarea democraţiei au invadat duminică străzile din Hong Kong, sfidând poliţia  şi o ploaie torenţială, pentru a arăta că mişcarea lor rămâne populară, în pofida unor violenţe şi unor ameninţări cu intervenţia ale Beijingului.

Mobilizarea, care a început în iunie şi care nu are precedent în fosta colonie britanică, şi-a văzut imaginea pătată săptămâna trecută prin scene de violenţă, după cinci zile de ocupare a aeroportului din oraş.

Pentru a respinge acuzaţii de ”terorism” formulate de Guvernul central chinez, un apel la o adunare ”raţională şi non-violentă” duminică a fost lansat de către Frontul Civil al Drepturilor Omului (CHRF).

Potrivit acestei organizaţii non-violente, peste 1,7 milioane de persoane au defilat duminică - în cea mai puternică mobilizare din ultimele săptămâni.

Poliţia a apreciat, la rândul său, că 128.000 de persoane au participat la manifestaţia autorizată într-un parc din Oraş, fără să numere masele adunate pe numeroase străzi vecine.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.