Premierul canadian Justin Trudeau anunţă că administraţia sa are în vedere o declasificare a unei liste cu numele ale unor presupuşi foşti colaboratori ai regimului nazist care au imigrat în Canada după al Doilea Război Mondial, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am vegheat ca funcţionari de rang înalt să examineze această miză foarte atent, căutând în arhive” şi făcând ”remonadări miniştrilor responsabili”, a declarat miercuri presei Justin Trudeau.

În 1986, o Comisie publică - denumită Comisia Deschênes - a prezentat un raport independent cu privire la presupusa prezenţă a peste 800 de criminali de război nazişti în Canada, însă nu le-a divulgat numele.

Organizaţii evreieşti - ca B'nai Brith şi Prietenii Centrului Simon Wiesenthal (FSWC) - au exercitat presiuni ca partea clasificată a raportului să fie făcută publică de către Guvern.

POLEMICĂ APRINSĂ

Liderul Noului Partid Democratic (NPD - o formaţiune polittică cu care liberalii minoritari ai lui Justin Trudeau au încheiat un acord de guvernare până în 2025) Jagmeet Singh s-a declarat în favoarea unei declasificări.

Însă alţi oficiali au evocat eventuale dificultăţi legate de legile canadiene, extrem de strcite în  privinţa protecţiei vieţii private.

Ideea divulgării numelor unor foşti militari nazişti apare după un scandal cauzat de către fostul preşedinte al Camerei Comunelor, care a pus să fie ovaţionat în Parlament un veteran nazist ucrainean, Iaroslav Hunka, în vârstă de 98 de ani, acuzat că a luptat în cadrul SS, pe care l-a prezentat drept un ”erou ucrainean”.

Deputaţi din toate partidele, Justin Trudeau, Guvernul său şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, de confesiune iudaică, l-au ovaţionat în picioare pe nazist.

În urma unei presiuni a opoziţiei şi unor tenori din tabăra sa, preşedintele Camerei Comunelor Anthony Rota a demisionat, iar Justin Trudeau a prezentat ”scuze sincere”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.