Tribunalul General al Uniunii Europene a respins miercuri recursurile a trei eurodeputaţi separatişti catalani, inclusiv Carles Puigdemont, care contestau ridicarea imunităţii lor, decisă în 2021 de către Parlamentul European (PE), în urma secesiunii eşuate din 2017, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Această decizie îi priveşte şi pe Clara Ponsati şi Toni Comin, apropiaţi ai lui Carles Puigdemont.

Toţi trei se află în colimatorul justiţiei spaniole după secesiunea eşuată a Catoloniei în 2017.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ei cereau tribunalului UE să anuleze deciziile privind ridicarea imunităţii lor europarlamentare, care deschide calea inculpării în justiţia spaniolă.

În urma unei proceduri de măsuri provizorii privind recursul, în vara lui 2021, împotriva acestor decizii ale PE, instanţa cu sediul la Luxemburg s-a pronunţat, de această dată, pe fond.

Tribunalul UE a respins argumentul unei presupuse încălcări de către PE a principiului imparţialităţii, agitat de către reclamanţi.

Instanţa stabileşte că, pentru a se pronunţa asupra cererilor de ridicarea imunităţii prezentate de către madrid, PE ”nu avea obligaţia să examineze legalitatea actelor judiciare spaniole”.

”Această problemă ţine într-adevăr numai de competenţa autorităţilor naţionale”, anunţă într-un comunicat Tribunalul.

”Tribunalul respinge toate mijloacele invocate de către cei trei deputaţi, inclusiv argumentele acestora potrivit cărora Parlamentul (European) ar fi comis erori conchizând că procedurile judiciare în cauză nu au fost angajate cu intenţia de a dăuna activităţii deputaţilor”, precizează instanţa.

Guvernul separatist al lui Carles Puigdemont a încercat în octombrie 2017 să despartă Catalonia - prin secesiune - de Spania, prin organizarea unui referendum de autodoterminare - interzis de către justiţia spaniolă - după care Parlamentul local a declarat unilateral independenţa regiunii catalane.

Madridul a suspendat, atunci, autonomia Cataloniei, iar liderii separatişti au fost încarceraţi sau au fugit în străinătate.

Clara Ponsati, Carles Puigdemont şi Toni Comin sunt unii dintre liderii separatişti catalani care au fugit atunci din Spania.

Toţi cei trei separatişti sunt stabiliţi, în prezent, în Belgia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.