Trei presupuşi membri ai Statului Islamic, arestaţi într-o operaţiune comună marocano-spaniolă, la Tanger şi Mallorca

Trei presupuşi membri ai grupării jihadiste Statul Islamic (SI) au fost arestaţi miercuri între Maroc şi Spania, într-o operaţiune comună în domeniul securităţii, anunţă poliţia antiteroristă marocană, relatează AFP.

Forţa Specială a Direcţiei Generale a Supravegherii Teritoriului (DGST) a arestat două persoane la Tanger (nord), iar Comisariatul General spaniol al Informţaiilor l-a arestat pe ”şeful acestei celule teroriste” la Mallorca, anunţă într-un comunicat Biroul Central de Investigaţii Judiciare (BCIJ), citat de agenţia oficială marocană MAP.

Porivit primelor elemente ale anchetei marocane, cei doi suspecţi - plasaţi în arest preventiv - sunt ”implicaţi în finanţarea şi susţinerea logistică” a unor combatanţi SI în Sahel şi în Somalia, potrivit aceleiaşi surse.

”Şeful acestei celule este suspectat de faptul că a planificat executarea unui atentat terorist în Spania, prin modul de operare al terorismului individual”, se arată în comunicat.

Cooperarea marocano-spaniolă în domeniul securităţii a permis destructurarea a ”peste 30 de celule teroriste, începând din 2014, în ambele ţări, contribuind la înfruntarea unor ameninţări majore şi la dejucarea unor comploturi periculoase care aduceau atingere securităţii lor”, potrivit BCIJ.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră