Un ofiţer şi doi militari au fost ucişi într-o ”confruntare violentă” în Ladakh, în regiunea disputată teritorial Kashmir, la frontiera indiană cu China, unde au loc cu regularitate tensiuni între cle două ţări, relatează Reuters şi BBC News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

O reuniune era în curs între gradaţi de rang înalt reprezentând ambele părţi, în vederea unei calmări a situaţiei, a anunţat într-un comunicat armata indiană.

China a acuzat India de trecerea frontierei şi atacarea unor militari chinezi, scrie AFP, relatează BBC News.

Un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian a acuzat India de trecerea frontierei şi ”provocarea şi atacarea personalului chinez, ceea ce a condus la o confruntare fizică între forţele de la frontieră de amblee părţi”.

Beijingul nu a anunţat victime în acest incident.

China şi India şi-au transmis reciproc ”proteste solemne” cu privire la incident, potrivit ziarului chinez Global Times.

Incidentul are loc după ce India a acuzat China de trimiterea a mii de militari în Valea Galwan, în Ladakh.

O serie de incidente au avut loc în zona Ladakh, situată în această regiune din Himalaya de Vest în ultimele săptămâni. Însă ele nu s-au soldat cu victime până în prezent.

Cei doi giganţi asistici îşi dispută porţiuni largi din teritorii la frontiera himalayană, cu o lungime de 3.500 de kilometri, trasată după Războiul din 1962, când India a suferit o înfrângere umilitoare.

Este vorba despre primele morţi în câteva decenii de confruntări între cele două puteri. 

India acuză China de faptul că ocupă 38.000 de kilometri pătraţi din teritoriul indian.

O serie de negocieri în ultimii 30 de ani au eşuat să soluţioneze această dispută teritorială.

Zeci de militari indieni şi chinezi s-au bătut, în mai, la frontieră în statul Sikkim (nord-est).

În 2017, cele două ţări s-au înfruntat, după ce China a încercat să construiască un drum de frontieră în zona disputată.

Armatele indiană şi chineză - cele mai numeroase din lume - stau faţă în faţă în numeroase puncte.

Cele două părţi sunt despărţite de o Linie de control real (LAC) fragilă. Râuri, lacuri şi vârfuri de munte înzăpezite pot conduce la schimbarea acestei linii şi la confruntare.

Ambele părţi insistă asupra faptului că niciun glonţ nu s-a tras în regiune de zeci de ani, iar armata indiană a insistat marţi asupra faptului că ”nu s-au tras focuri de armă”.

Presa locală scrie că militarii indieni au fost ”bătuţi până la moarte”, însă armata nu a confirmat aceste informaţii.

Creşterea tensiunilor în prezent are mai multe motive, însă la bază se află o înfruntare strategică, iar ambele părţi se acuză reciproc.

India a construit un drum nou în cea mai izolată şi vulnerabilă zonă, de-a lungul liniei de demarcaţie în Ladakh.

Decizia Indiei de a dezvolta infrastructura pare că a înfuriat Beijingul.

Acest drum poate consolida capacitatea New Delhi de a deplasa rapid oameni şi materail în cazul unui conflict armat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.