Trei bărbaţi din Ploieşti, Teodor Laurenţiu Costea, Robert Codruţ Dumitrescu şi Cosmin Drăghici, au fost fost condamnaţi la închisoare în Statele Unite, după ce au fost găsiţi vinovaţi de conspiraţie în vederea comiterii de fraudă informatică, fraudă şi abuz informatice şi furt agravant de identitate, anunţă Departamentul american al Justiţiei într-un comunicat postat pe site.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Stratagema lor provine din România şi a condus la pătrunderea ilegală pe servere de computer în Statele Unite, precizează departamentul.

Ei au trimis mesaje de tip phishing unor mii de victime, cărora le-au furat ulterior numere de securitate socială şi informaţii referitoare la conturile lor bancare.

”Aceşti inculpaţi au căutat să victimizeze cetăţeni din Districtul de Nord în Georgia şi până la urmă din toate Statele Unite”, a declarat procurorul federal Byung J. “BJay” Pak.

”Îi avertizăm pe infractorii cibernetici, orinde locuiesc, că acest birou şi partenerii noştri în domeniul aplicării legii sunt angajaţi în a-i găsi, în a-i aduce în acest district şi ai inculpa”, avertizează el.

”FBI nu va lăsa limite geografice să ne împiedice să urmărim şi să aducem în justiţie acele persoane care provoacă enorme dificultăţi financiare cetăţenilor americani”, subliniază Chris Hacker, un agent special care conduce FBI Atlanta.

”Aceşti trei infractori au crezut că se aflau în siguranţă în România, ascunzându-se în spatele computerelor lor. Din fericire, sentinţele lor transmit un mesaj oricui crede că ne poate prăda cetăţenii de la distanţă şi scăpa”, a adăugat el.

Potrivit procurorului Pak, Robert Codruţ Dumitrescu, Teodor Laurenţiu Costea şi Cosmin Drăghici, au efectuat operaţiuni de tip “vishing” şi “smishing”, în perioada octombrie 2011-februarie 2014, din România.

“Vishing” este un tip de phishing care constă în trimiterea unui mesaj de tip phishing sau a unui mesaj care pretinde că provine de o sursă legitimă - în acest caz băncile victimelor - prin înregistrări vocale. “Smishing” este o metodă similară, însă mesajul este comunicat sub formă de mesaj text.

În cadrul operaţiunii lor, acuzaţii au compromis servere din Districtul de Nord în Georgia şi în alte părţi, instalând atât un program de răspuns vocal interactiv, cât şi un program de trimitere de e-mailuri în masă.

Aceste programe au efectuat mii de apeluri telefonice şi au trimis mesaje de tip text către victime din Georgia şi pe întregul teritoriu american, înşelându-le să divulge informaţii de identificare personală (PII) ca numere de cont financiar, PIN-uri şi numere de securitate socială.

Victimele contactate telefonic erau informate în mod fals că erau contactate de o bancă. Programul de răspuns vocal interactiv îndemna victima să-şi introducă informaţiile de identificare personală.

În cazul mesajelor text, acestea pretindeau că erau trimise de o bancă şi cereau primitorului să sune la un număr de telefon găzduit pe un server Voice Over Internet Protocol compromis. După apel, programul de răspuns vocal interactiv îi cerea victimei informaţiile respective.

Aceste informaţii furate erau depozitate pe servere de computere compromise şi erau accesate de către Dumitrescu şi Costea, care apoi le  vindeau sau foloseau în mod fraudulos cu ajutorul lui Drăghici.

La momentul arestării lor în România, Dumitrescu deţinea 3.278 de numere de conturi financiare, Costea 36.050, iar Drăghici 3.465, toate obţinute în mod fraudulos prin această strategemă.

În baza acestor numere, pierderile sunt estimate la peste 21 de milioane de dolari.

Robert Codruţ Dumitrescu, în vârstă  de 41 de ani, a fost condamnat la şapte ani şi trei luni de închisoare şi trei ani de eliberare supravegheată, precizează departamentul.

Teodor Laurenţiu Costea, în vârstă de 43 de ani, a fost condamnat, la 11 iunie, la opt ani şi două luni de închisoare şi trei ani de eliberare supravegheată, adaugă departamentul.

Cosmin Drăghici, în vârstă de 30 de ani, a fost condamnat, la 12 iunie, la patru ani şi trei luni de închisoare şi trei ani de eliberare supravegheată, potrivit aceleiaşi surse.

Cei trei ploieşteni, care au fost extrădaţi din România către Atlanta în 2018, au fost condamnaţi după ce au pledat vinovat anul acesta. O audiere în vederea restituirii a fost programată la 30 august.

Acest caz a fost investigat de către poliţia federală americană (FBI), se subliniază în comunicat.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.